De ce iubesc tantrumurile?

Sharing is caring!

Abia ai luat copilul de la grădiniță și intri la supermarket să faci în grabă cumpărăturile. Nimic neobișnuit. Copilul vrea ciocolata cu ambalaj verde. Tu îl refuzi și încerci să treci mai departe. Copilul se tăvălește pe jos și țipă din toți bojocii după ciocolată. Te rușinezi și încerci să-l calmezi sau îl iei la rost. Băbuțele aruncă invariabilul ”ești urât când plângi”, tinerii se uită cu milă sau cu reproș, iar urechile tuturor își caută cu disperare dopuri.

Te-ai hotărât să ieși la o pizza cu familia (nici nu intru în detalii privind motivul). Ați mai fost la acest restaurant și copiilor le place. Comanzi tot ce vor –  ciocolată caldă, pizza fără ciuperci și chiar desert. Deodată tati mută paharul copilului câțiva centimetri spre dreapta (cu gând să împiedice răsturnarea lui și să evite un scandal) și izbucnește… scandalul!! Toți din restaurant se uită spre masa voastră. Chelnerul își face de treabă pe lângă voi în speranța că poate bloca imaginea aceea față de ceilalți clienți. Îți vine să te bagi sub masă, să-i ameninți că nu-i vei mai duce NICIODATĂ la restaurant sau să ieși val-vârtej cu zgâtia sub braț pregătit să-i tragi o mamă de bătaie imediat ce nu vă mai vede nimeni.

 

E dimineața și vă pregătiți cu toții de plecare. Copilul a învățat de curând să-și încheie singur nasturii și e foarte mândru de noua realizare. Numai că treaba asta nu-i iese de fiecare dată, iar azi nu-i iese oricât s-ar strădui. Încearcă de câteva ori apoi refuză să se mai îmbrace. Te apleci să-l ajuți și se stârnește plânsul. Tu ești rea și îl vrea pe tati, tati vine dar nu mai e bun nici el și orice ați face tantrumul se amplifică și nu se mai termină. Tensiunea crește, țipetele își mai adaugă o sursă și ieșiți din casă știindu-vă tot cartierul că e ora voastră de plecare.

 

Azi le-ai dat voie copiilor să se uite la televizor. Că e 3 ore ori 30 de minute, când timpul se termină și le ceri să-l închidă se declanșează potopul. Întâi negociază să-i mai lași puțin, apoi te imploră, dar dacă reziști tentației te trezești invariabil cu un tantrum de toată frumusețea. Că tu NICIODATĂ nu-i lași cât vor ei și ești o rea. Că vor distruge tot ce e prin casă și îți vor face zile amare sau se vor război cu frații ori surorile pentru că oricum n-au altceva de făcut.

Tantrum

Spui tantrum, spui haos, scandal, nervi, rușine, țipete și câte altele. Și atunci ce om întreg la minte poate să afirme că iubește aceste manifestări? Înainte să mă trimiteți la Socola (Spitalul de Boli mintale de la Iași) dați-mi șansa să mă justific.

Cum apar tantrumurile?

Copilul are nevoie de conectare emoțională cu semenii pentru a supraviețui. Atunci când se simte conectat copilul poate fi cooperant, jucăuș, empatic, flexibil, capabil să învețe. Timpul petrecut departe de părinți, frustrările legate de învățare (neputința), fricile, tristețea, rușinea și alte sentimente greu de gestionat se depozitează în creier într-un, sac numit științific sistemul limbic, până când ocupă tot spațiul. Când sacul este plin se formează un blocaj care împiedică informația să circule spre centrul dedicat gândirii (cortexul prefrontal) și intervine deconectarea. Un copil deconectat nu se mai simte în siguranță, se simte pierdut, neînțeles, neiubit, singur, speriat. Contrar convingerilor și sentimentelor pe care le stârnesc lacrimile și tantrumurile, acestea nu sunt probleme. Ele sunt soluții.

 

Plânsul și tantrumurile sunt la fel de naturale ca strănutul ori tusea. Așa cum strănutăm pentru a elimina microbii care ne îmbolnăvesc, la fel plângem sau avem un tantrum pentru a elimina tristețea, frustrările, rușinea și frica. Copilul care are ocazia să fie ascultat cât timp are aceste manifestări emoționale, va fi capabil să învețe mai ușor lucruri noi, să ia decizii, să relaționeze cu ceilalți și va deveni un adult încrezător și de încredere”, Patty Wipfler, fondatoarea Hand in Hand Parenting.

Prin plâns copilul își vindecă tristețea și frica. Prin tantrum, tremurat, plâns și traspirat își vindecă frustrările și rușinea. De obicei, tantrumurile sunt declanșatede de lucruri sau situații mărunte, aparent fără o însemnătate anume. Declanșatorul poate fi refuzul de a-i oferi ciocolata cu ambalaj verde, mutarea paharului câțiva centimetri mai încolo sau oferta de ajutor pentru îmbrăcat sau orice altceva. Important nu este declanșatorul ci procesul de după.

Ce-i de făcut?

Ascultă! Cei mai mulți dintre noi n-am avut parte de ascultare atunci când eram copii de aceea ne vine foarte greu și nenatural să oferim această șansă copiilor noștri. Da, este o șansă și poate fi un cadou deosebit atât pentru copil cât și pentru tine ca părinte. Ascultarea emoțiilor e șansa omulețului să-și spună oful fără a fi judecat, pedepsit ori sfătuit. Îi permite să descarce o parte din încărcătura pe care o poartă în sistemul limbic și care nu-i permite să se bucure de viață, de oameni și de situații. Părintele primește șansa de a afla mai multe despre copil fără cenzură, ocazia să ofere iubire și înțelegere și în momente grele și oportunitatea de a se conecta profund cu puiul lui.

Cum se face?

Staylistening (Ascultarea emoțiilor) se face astfel:

Vii cât poți de aproape și oferi căldură, empatie și conectare. Dacă ai pus o limită rezonabilă, menține-o! Vorbește puțin! Nu încerca să raționezi cu copilul în acele momente. Nu te va auzi! Nu te va înțelege! Sistemul lui rațional este blocat de sacul plin cu emoții care tocmai s-a răsturnat peste tot.

Ascultă! Repetă limita sau cuvintele care îi declanșează plânsul.

Ascultă! Dacă ai de-a face cu un acces de furie, fii pregătit să te protejezi pe tine și pe copilul tău.

Treaba ta e să asculți cu maxim de atenție, să observi fiecare gest și cuvânt, să oferi afecțiune și o ancoră a prezentului. Treaba ta ei să menții pe toată lumea în siguranță. Treaba copilului este să se descătușeze din ghearele fricii, să se zbată, să transpire, să tremure și să urle cum știe mai bine. E treaba lui să simtă cu tot corpul sentimentele acelea grele și să-și schimbe finalul poveștii. Scopul lui este să restabilească ordinea interioară (da, cine ar fi crezut că copiilor le place ordinea!) și să-și recapete capacitatea de a gândi.

Ce se întâmplă după?

Urmează partea pe care o iubesc cel mai mult. Odată eliberată tensiunea care era blocată în corpul micuțului observi o relaxare profundă. Uneori un oftat adânc sau un căscat sunt semne că furtuna a trecut și apare soarele. Ochii strălucesc, copilul observă lucruri în jurul lui, e mai afectuos sau pur și simplu e dispus să facă ceea ce acum 5-10 minute i se părea de neconceput. El este dispus să lase ciocolata cu ambalaj verde pe raft, să ignore locul în care se află paharul, să se lase ajutat sau să-și încheie singur nasturii și să schimbe desenele animate pe o porție de joacă afară. Observi în el o putere nouă, o încredere și un curaj cum n-ai mai văzut până atunci.

***************************

Vrei să poți face față tantrumurilor cu calm și empatie, să poți asculta emoțiile copilului tău și să te bucuri de cooperarea lui? Atunci înscrie-te la cursul Starter Hand in Hand Parenting care începe miercuri, 3 octombrie 2018 în Iași. Detalii aici.

Sharing is caring!

Articole pe aceiasi tema

Tagged with:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.