Care sunt regulile jocului cu copiii

Sharing is caring!

Copii noștri, conștient, dar mai mult inconștient se joacă, deoarece, prin joc ei descoperă lumea, se descoperă pe sine și își îmbunățătesc diverse abilități. Când mai cresc, tot prin joc, învață să-și exprime sentimentele, să gestioneze diverse situații, să se integreze în diferite grupuri și chiar să se protejeze de primejdiile care îi pândesc.

”Jocul nu e doar așa de distracție??”

Sunt un pic dezamăgită de descoperirea mea. Iată ce spune psihologul de renume mondial Larry Cohen, în cartea sa ”Playful Parenting” (în traducere românească – ”Rețete de jocuri”): ”Psihologii pediatri au observat de mulți ani că jocul îndeplinește un rol deosebit de important în cazul copiilor care au fost traumatizați. Când copiii au trăit un accident rutier sau un cutremur ori locuiesc într-un cămin violent, ei își traduc în fapt traumele prin joc. (…) Majoritatea copiilor sunt atrași automat de jocuri care-i ajută să stăpânească micile și marile frământări ale vieții lor, așa cum nouă, adulților, ne place să vorbim cu prietenii despre supărările din viața noastră.”

”Bine, bine dar care e rolul meu ca părinte în toată treaba asta?”, mă întreb. Îmi răspunde tot dr. Cohen: “Atunci când copiii par să se afle în dificultate, adulții le pot facilita refacerea încrederii în sine jucându-se cu ei.”

Îmi răspunde și Patty Wipfler, fondatoarea Hand in Hand Parenting: ”Râsul este un antidot puternic pentru stress. Încrederea copilului tău va crește atunci când vei învăța să stârnești râsul prin jocuri de inversare a rolurilor și jocuri care oferă provocări prietenești și multă afecțiune. Râsul va aduce armonia în familia ta.”

Așadar, prin joc noi, părinții, putem să corectăm anumite comportamente, să aflăm sursa comportamentului deraiat și să ajutăm copilul să-și exprime sentimentele. Sau, pur și simplu, putem să ne reconectăm cu copilul, să îi umplem paharul cu afecțiune, să-i creștem încrederea în sine și să-i arătăm că îl înțelegem, îl susținem și îl iubim.

Copiii sunt, de cele mai multe ori, închiși fie în Turnul Neputinței, fie în Turnul Însingurării. Aceste două turnuri pot fi dărâmate prin joc.

”UAU!! Și toate astea prin joc?? Și cum se face?”

Regulile jocului cu copilul sunt simple, dar stricte.

1) Așează-te pe podea.

Așează-te fizic dar și sufletește. Coboară-ți nivelul de distracție și întelegere la nivelul vârstei copilului tău. Tăvălește-te, fă tumbe, sari într-un picior, scoate limba, cazi spectaculos, prefă-te neputiincios, fă ceea ce îi place lui să facă!!!
Copiilor mei le place să alerge. Sunt în stare să facă asta minute în șir. Eu dacă fug 2 minute mă trec toate apele și amețesc (alergăm de multe ori în cerc, în jurul unui stâlp din sufragerie). Așa că am inventat “jocul de-a pupăcita”. Ei aleargă în două picioare, dând câte 2 – 3 ture de stâlp, iar eu mă mișc alene în patru labe, scoțând sunete de neputință și uimire că nu reușesc să-i prind și să-i pupăcesc. Ei își consumă surplusul de energie, eu particip la jocul lor fără a scădea nivelul de distracție, le dau încredere prin inversarea rolurilor (eu sunt neputincioasă, iar ei sunt puternici, rapizi și isteți) și ne conectăm.

2) Stabilește o conexiune.

Asta înseamnă să-l scoți din izolare pe copil și să vă amuzați împreună.
Uneori e suficientă o strângere de mână sau un “hai să ne jucăm”, alteori e nevoie de mai mult. Important este să stabiliți și să restabiliți legatura cu copilul cu orice ocazie.
Noi începem cu “Mami, vrei să te joci cu mine?”, iar răspunsul meu este unul plin de entuziasm și de încântare. Continuăm cu “Ai nevoie de benzină?”, moment în care ne dăm o îmbrățișare care ne încarcă cu putere și chef de joacă și terminăm cu “Un pupic magic” care trezește pe oricine din ”morți”. Acestea sunt scurte intermezzo-uri în joc care restabilesc conectarea dintre părinte și copil.

3) Joacă după regulile copilului.

Fie că inversați rolurile, fie că jucați jocuri clasice sau inventate, observați nevoia copilului și acționați în consecință. Pierdeți, împiedicați-vă, cădeți, umiliți-vă, toate pentru a-l învața pe copil cum să gestioneze aceste situații. Ai destul timp să-l înveți despre greutățile vieții, despre reguli stricte și despre situații în care trebuie să faci așa cum cere societatea.

Matei avea 5 ani când i-am luat prima dată “Nu te supăra frate”. I-a plăcut atât de mult că o vreme au dormit împreună. Problema era că de cele mai multe ori pierdea. Când a văzut așa, a redus numărul de popice, de la 4 la 1. Apoi a introdus două zaruri. Apoi schimba regulile pe parcursul jocului, numai să iasă cum voia el. Noi, ”bătrânii„, ne enervam pentru că nu mai știam cum să jucăm și ni se părea ca orice am fi făcut rezultatul era mereu același: ȚIPETE și FRUSTRARE. Apoi am aflat că lăsându-l să câștige, îi dai încredere că nu este total neputiincios, iar cu timpul, când va avea mai multă îndemânare și încredere, va putea să joace și după regulile reale ale jocului. Iar pentru momentele de frustrare și țipete, te poți opri și asculta reflectând înapoi dragostea și încrederea ta în copil.

4) Stabilește o regulă de siguranță.

În cazul în care jocul degenerează, preia controlul.
În joacă pot apărea, intenționat sau întâmplător, elemente nedorite care provoacă ieșiri ”monstruoase”: lovituri, îmbrânceli, zgârieturi, etc. Pentru a le evita, stabiliți de la început o regulă de siguranță pentru momentele de hârjoneală: “fără lovituri cu piciorul” sau ”fără tras de păr” sau ”fără aruncat cu obiecte tari”. Dacă pe parcursul jocului, regula este uitată, reamintiți-i-o periodic sau opriți pur și simplu jocul până la calmarea spiritelor. Spune: ”N-am să te las să lovești cu piciorul” în timp ce parezi lovitura, apoi ascultă potopul de țipete și lacrimi.

Noi am inventat varianta blândă a bătăii cu perne: ”Bătaia cu haine”. Scoatem din coșul de rufe toate hainele și le aruncăm unii in alții. Regula de siguranță este “fără haine cu fermoar”. Hainele cu fermoar, mai ales cele metalice, pot ușor răni, așa încât au fost excluse.

5) Mergi pe firul râsetelor.

Eu o consider cea mai importantă regulă, deoarece e unitatea de măsură și control a jocului. Cu cât sunt mai multe râsete cu atât “terapia” e mai eficientă și știi ca ești pe drumul cel bun. Dacă râsetele au dispărut, ceva nu e în regulă și în curând jocul poate degenera. Când râsetele se opresc, încearcă să schimbi macazul.

Uneori ai norocul să-ți sugereze chiar copilul ce ai de făcut. Astfel, într-o zi, când ne jucam cu o minge aruncând-o de la unul la altul, Matei nu prea reușea să o prindă (deși eu mă străduiam să i-o plasez cât mai bine). Enervat, Matei imi zice: “Hai să jucăm aruncatul cu mingea cu cuvinte”. “Cum așa?”, zic. “Așa cum am jucat ieri cu hainele”. “Aha, bună idee!”

Ce erau “cuvintele”? Ei bine, eu trebuia să zic că sunt cea mai tare și că o să fiu campioană, apoi să scap sau chiar să nu prind deloc mingea și să cad pe jos și să mă plâng de cât de neîndemânatică sunt. Enervarea s-a trasformat rapid în râs contagios.

Toate bune și frumoase, dar mai am o singură întrebare: “Cum îi spunem copilului că nu ne putem juca cu el fără a-l afecta pe viață??”. Pentru că de multe ori nu avem timp, putere sau chef. Ei, despre asta, data viitoare.

Sharing is caring!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *