Curs Starter Hand in Hand Parenting la Iași

Parentajul se învață. Mie mi-au trebuit mulți ani ca să înțeleg asta și fac tot ce pot pentru ca părinții de azi să învețe din greșelile mele și să nu le repete. Până la urmă, cea mai importantă și lungă relație din viața ta va fi cu copilul tău. Nu merită ea toată atenția și informarea posibilă? Părinții informați și sprijiniți emoțional vor face copii mai fericiți, iar asta îi va face și pe ei fericiți. De aceea am adus în Iași un curs de parenting care schimbă viața întregii familii în bine. Iată despre ce e vorba.

Continuă lectura „Curs Starter Hand in Hand Parenting la Iași”

Maraton de Sănătate la Iași

În fiecare an, toamna ne ia pe nepregătite (ca și iarna, ca și vara de altfel). Trăim cu speranța deșartă că de data asta preșcolarul nostru nu va lua toate virozele de la grădiniță, că școlarul nostru se va îmbrăca bine, nu va mai alerga în pauză și deci nu va răci, iar noi suntem destul de puternici pentru a nu fi doborâți de o banală răceală. Surpriză (sau nu!), exact de ce ne temem nu scăpăm!

Continuă lectura „Maraton de Sănătate la Iași”

Armonie între frați. Mit sau realitate?

E o zi liniștită. Matei e la școală. Eu fac de mâncare în bucătărie, iar fetele se joacă frumos în sufragerie. Frumos, adică împreună, în armonie. E aproape ireal și de-a dreptul suspect ceea ce se întâmplă. Mă duc tiptil și mă uit discret de după ușă. În cameră e dezastru, dar nu mă deranjează pentru că fetele mele se înțeleg bine și se joacă împreună!!! Mă întorc în bucătărie pentru ca, numai după câteva minute, să aud țipete și urlete.

Continuă lectura „Armonie între frați. Mit sau realitate?”

Te iubesc, frate! Cum râsul apropie oamenii.

E o seară liniștită de vară. Matei, Areta și Eva se pregătesc de somn. De câteva săptămâni și-au făcut ”culcuș” în camera lui Matei unde și-au întins saltelele pe jos și dorm clai peste grămadă, care și pe unde apucă. Totuși, ca orice copil, și ai mei preferă rutina și țin foarte bine ”scorul” unde este locul fiecăruia. Cum Eva dormise în altă parte vreo 3 nopți, Areta îi luase locul. Acum că ”proprietara” revenise la cuib, scandalul era gata.

Continuă lectura „Te iubesc, frate! Cum râsul apropie oamenii.”

Teleseminar GRATUIT – Armonie între frați – 11 iulie

Ai visat întotdeauna legătura aceea profundă dintre frați, afecțiunea și înțelegerea mai presus de cuvinte, susținerea și prietenia necondiționată. Dar te-ai ales cu copii care se ceartă, se necăjesc sau se jignesc unul pe altul, se lovesc sau pur și simplu nu par să se suporte? Te asigurăm că ei se iubesc! Au nevoie de tine, părintele lor bun, să îi ajuți să își amintească asta.

Continuă lectura „Teleseminar GRATUIT – Armonie între frați – 11 iulie”

Teleseminar GRATUIT – Agresivitatea – între curaj și frică – 7 iunie

Mânuța aceea mică și plăpândă, care încape perfect în a ta, se ridică brusc și lovește fulgerător colegul de joacă. Lacrimile curg și tu nu știi dacă să pedepsești, să cerți sau să mângâi. Societatea îți cere totuși să intervii, deci trebuie să te hotărăști.

Continuă lectura „Teleseminar GRATUIT – Agresivitatea – între curaj și frică – 7 iunie”