Zile mohorâte, copii zâmbitori. Conectare în familie.

Matei o înghiontește pe Areta. Areta o necăjește de Eva. Eva îl trage de păr pe Matei. Areta sare să o ajute și îl zgârie și ea. Matei rupe desenele fetelor și trântește nervos ușa. Îmi cere să îl las la tabletă pentru că ”toți colegii lui se joacă la tabletă, numai el nu.” Eu sunt rea și viața e nedreaptă. Le ofer biscuiți ca să-i îmbunez. Areta primește un biscuit rupt și scandalul reîncepe: ”numai mie mi se întâmplă”, ”nu e corect”, etc. Le promit desene animate după ce termină de strâns puzzle-ul cu care s-au jucat și mă trezesc după 10 minute cu piesele împrăștiate prin toată casa, cutia ruptă și două fetițe încăierate. Matei refuză să-și facă temele. Nervii mei sunt la pământ și mi-ar plăcea să-i aliniez în genunchi pe coji de nuci și să-i altoiesc cu o vărguță de alun.

Continuă lectura „Zile mohorâte, copii zâmbitori. Conectare în familie.”

Care sunt regulile jocului cu copiii

Copii noștri, conștient, dar mai mult inconștient se joacă, deoarece, prin joc ei descoperă lumea, se descoperă pe sine și își îmbunățătesc diverse abilități. Când mai cresc, tot prin joc, învață să-și exprime sentimentele, să gestioneze diverse situații, să se integreze în diferite grupuri și chiar să se protejeze de primejdiile care îi pândesc.

Continuă lectura „Care sunt regulile jocului cu copiii”

5 jocuri pentru părinți obosiți

”E nevoie de peste 200.000 de dolari, împreună cu cantități incalculabile de afecțiune, generozitate și înțelepciune pentru a educa și a crește un copil timp de 18 ani. Dar nu există pregătire, plată sau protecție pentru și față de circumstanțele copleșitoare în care se găsesc părinții uneori. Din punct de vedere economic, a fi părinte este echivalentul unui hobby. Obiceiul străvechi și munca îi îndepărtează pe tați de copii. Sărăcia, rasismul, sexismul și alte feluri de discriminări pun piedici strădaniilor părinților, adaugă stress și îi fac pe copii să sufere. Părinții sunt ținte sigure pentru critică.” spune Patty Wipfler, fondatoarea Hand in Hand Parenting în cartea ”Listen. Five Simple Tools to Meet Your Everyday Parenting Challenges”. ”Dar, fie că recunoaștem ori nu, munca unui părinte este vitală. Tu pui pe copil amprentele iubirii tale și a judecăților tale de nenumărate ori într-o zi. Acesta le va păstra cu sine întotdeauna. Le va da și mai depare. E o muncă ce dăinuiește.”, mai spune autoarea.

Continuă lectura „5 jocuri pentru părinți obosiți”

Armonie între frați. Mit sau realitate?

E o zi liniștită. Matei e la școală. Eu fac de mâncare în bucătărie, iar fetele se joacă frumos în sufragerie. Frumos, adică împreună, în armonie. E aproape ireal și de-a dreptul suspect ceea ce se întâmplă. Mă duc tiptil și mă uit discret de după ușă. În cameră e dezastru, dar nu mă deranjează pentru că fetele mele se înțeleg bine și se joacă împreună!!! Mă întorc în bucătărie pentru ca, numai după câteva minute, să aud țipete și urlete.

Continuă lectura „Armonie între frați. Mit sau realitate?”

Te iubesc, frate! Cum râsul apropie oamenii.

E o seară liniștită de vară. Matei, Areta și Eva se pregătesc de somn. De câteva săptămâni și-au făcut ”culcuș” în camera lui Matei unde și-au întins saltelele pe jos și dorm clai peste grămadă, care și pe unde apucă. Totuși, ca orice copil, și ai mei preferă rutina și țin foarte bine ”scorul” unde este locul fiecăruia. Cum Eva dormise în altă parte vreo 3 nopți, Areta îi luase locul. Acum că ”proprietara” revenise la cuib, scandalul era gata.

Continuă lectura „Te iubesc, frate! Cum râsul apropie oamenii.”

Cum s-a vindecat copilul meu de frica de câine

În dimineața aceea însorită de mai, nimic nu prevestea întâmplările următoare.

Cu bucle aurii si ochi senini și încrezători, Eva (20 luni) iese din casă pregătită să alerge prin curte și să se bucure de verdele crud de mai. Închid ușa și mă aplec să-mi leg șireturile când aud un țipăt de groază de afara. Mă reped în curte și o găsesc pe Eva încremenită pe terasă, țipând îngrozită. Nu văd nimic ce ar fi putut cauza atacul ei de panică. Verific să nu o fi înțepat vreo albină, întreb ce s-a întâmplat. Ea se scufundă în brațele mele  și mă împinge spre ușă. Nu poate vorbi (oricum de felul ei nu zice mare lucru), se îneacă în lacrimi și tremură incontrolabil. Chiar când deschid ușa pentru a intra, din spatele casei apare câinele nostru mare și negru dând vesel din coadă, se uită la noi și fuge înapoi. Acum înțeleg, Eva s-a speriat de câine.

Continuă lectura „Cum s-a vindecat copilul meu de frica de câine”