Cum sa faci un avion din…furie

Buna sa va fie ziua precum vi-i inima!

Am avut o saptamana plina… de crize de nervi. Asa cum ii sade bine oricarei saptamani in care, intr-o casa, sunt 2 copii cu „gatul in pioneze” (asa cum ii place lui Matei sa zica), nici aceasta nu s-a dezis de la regula.

Orice motiv este unul bun pentru a plange, a tipa sau ati lovi surioara mai mica. Acesta a fost motto-ul saptamanii pentru Matei. Principala cauza (cred eu) a fost vizita mult asteptata a bunicii A.. Prezenta bunicii A. la noi in casa a fost ocazia perfecta pentru o descarcare emotionala. Areta a vrut numai in brate iar Matei a tipat si a cerut toata atentia ei.

Exasperata si ramasa fara idei de aparare a bebelusului de tirada de suturi, i-am sugerat lui Matei sa-mi deseneze cat de furios este. A cerut doua foi, pentru ca atat de suparat era. Apoi le-a mazgalit cu rosu, aceea fiind culoarea furiei lui.

„Am inteles”, zic. „Acum spune-mi ce propui sa facem ca sa scapam de furia asta? Vrei sa incerc sa transform furia in ceva frumos, intr-un desen dragut?”

„NU!”

„Ce crezi ca am putea atunci sa facem ca sa scapam de furia asta?”

Calm, senin si vesel: „Un avion, de fapt doua avioane!!”

……………………………………………………………
Doamne, cum ii da prin gand asa ceva!!! Eu de ce nu m-am gandit la asta?!?! GENIAL!!!

Si asta am facut: doua avioane, pe care le-am aruncat pur si simplu pe sus, pe jos, spre geam sau spre dulap in timp ce o amenintam pe furie sa plece si sa nu ne mai deranjeze. Am ras si ne-am distrat cu cele doua avioane vreo jumatate de ora si n-am mai imbrancit-o pe surioara noastra vreo jumatate de zi. 🙂 Acu nu credeati ca minunea a durat o vesnicie…

!!Sfat: Folositi jocul pentru a recunoaste, exprima si diminua furia copilului. Veti fi surprinsi de rapiditatea rezultatelor.

4 thoughts on “Cum sa faci un avion din…furie”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.