Trezitul și îmbrăcatul de dimineață – chin sau distracție?

baby-boy-hat-covered-101537

Sharing is caring!

De fiecare dată după noapte vine zi, nu? Adică nu-i o noutate. E un fapt invariabil, pe care te poți baza. Ei bine, de fiecare dată pe copiii mei îi ia prin surprindere. ”Iar e dimineața?? Eu vreau să mai dorm!!! Nu vreau să mă îmbraaaaaac”, sunt doar câteva dintre frazele cu care sunt întâmpinată în loc de clasicul ”bună dimineața, mamă!”.

Exasperant! Vreau să înceteze! Adică ce-i așa mare lucru să te trezești, să te îmbraci și să te duci fericit la ale tale? Zici că-i o utopie?! Bine. Mai vedem noi.

Dacă am învățat ceva util din Listen. Five Simple Tools to Meet Your Everyday Parenting Challenges de Patty Wipfler și Tosha Schore e că atunci când nu mai știi ce să faci, dă-o pe joacă! Mai jos găsești câteva idei de jocuri care te ajută să faci diminețile mai vesele și mai ușoare.

  1. Antrenamentul de îmbrăcat

I-am întrebat pe copii de ce fac atâta caz pe îmbrăcatul de dimineață, iar ei mi-au răspuns că nu știu cum să se îmbrace și că durează prea mult. Bun, acum că știu problema pot găsi soluția potrivită. Ideea mi-a venit în timp ce ascultam știrile sportive.

Când au venit copiii de la școală și grădiniță le-am vorbit despre sportivi și despre timpul pe care aceștia și-l petrec antrenându-se. Le-am propus să facem și noi un antrenament… la îmbrăcat. Știam că le va plăcea să se joace cu cronometrul, așa că le-am sugerat să cronometrăm cât durează să îmbrace fiecare piesă vestimentară. Nu i-am comparat pe unii cu alții. Am cronometrat pur și simplu cât timp îi ia fiecăruia să se îmbrace. Au fost mirați și încântați să constate că durează foarte puțin (mai puțin de 1 minut) ca să se îmbrace cu toate hainele necesare pentru o zi de școală/grădiniță. Plini de voie bună, relaxați și încrezători în rapiditatea lor, copiii mi-au propus să facem toată rutina de câteva ori – ”ca să ne antrenăm”.

Fiecare se băga în patul lui în pijamale, eu veneam și îi trezeam, apoi se îmbrăcau, se prefăceau că merg la bucătărie și mănâncă, apoi reluam. Au repetat de vreo patru ori, timp în care eu comentam ”Oh, devii tot mai rapid la îmbrăcat! Se vede că te-ai antrenat! Nu pot să cred ce repede te-ai trezit!”. A doua zi toată lumea a executat rutina de dimineață ”ca la antrenament”. Efectul a durat o săptămână, apoi unele părți ale rutinei de dimineață au început să scârțâie… cum ar fi trezirea…

Totuși a fost o săptămână de pauză de la văicăreli, țipete și nervi. Orice timp de acest fel este profund apreciat de către o mamă de trei copii.

 

2. Hainele cântătoare

Într-o dimineață am dat-o pe cântat. De obicei, copiii răspund bine la muzică. Uneori le pun Zdob și Zdup – Bună dimineața și se amuză copios. De data asta însă a fost rândul hainelor să cânte.

Fetele adoră să fie căutate, să te prefaci că nu le vezi deși sunt chiar în fața ta. E o metodă să te joci cu despărțirea și cu regăsirea, cu sentimentul de dor și cu plăcerea reîntâlnirii. În timp ce ele se ascundeau sub pături prefăcându-se că dorm, am luat o rochiță și am început să cânt ”Sunt o rochiță și caut o fetiță”. Când nimeream caloriferul/patul, frățiorul, etc. scoteam un sunet ca atunci când pierzi la jocurile video. Când nimeream proprietara făceam un sunet asemănător cu cel de victorie. Atmosfera s-a schimbat. Copiii se amuzau punându-mă să duc hăinuțele către destinatarul greșit. La final (după aprox. 10 min) s-au îmbrăcat veseli și au plecat bine dispuși la școală și grădiniță.

Folosesc acest joc ori de câte ori vreau să schimb atmosfera de miorlăială de dimineață cu una de bună dispoziție. Poți transforma orice obiect într-unul cântător și nici măcar nu trebuie să ai ureche muzicală.

copil infofolit
zmeul îmblânzit

3. Piciorul nărăvaș

Ura! Am reușit să-i trezesc!!! Urmează partea grea: îmbrăcatul. Știi cum Făt-Frumos bate toți zmeii și la urmă trebuie să se lupte și cu mama lor? Ei bine, îmbrăcatul de dimineață e ca mama zmeilor pentru mine. Cum să bagi în rufele alea micuțe niște mâini și niște picioare care nu se opresc din mișcat?! Cum să le faci să nimerească gaura fără să-ți nimerească ochiul?! O dai pe joacă, evident! Am numit acest joc ”Piciorul nărăvaș”.

Totul a pornit de la fetița mijlocie care bătea din picioare cu toată puterea și nu voia cu nici un chip să se îmbrace. Clasic! ”Ah, ce avem aici? Un picior nărăvaș? Vino aici picior nărăvaș drăgălaș!”, am spus eu pe un ton șugubăț. Am prins piciorul în încercarea de a-l calma. El însă avea ideile lui proprii și se agita în continuare ca un vițel în arena de la rodeo. ”Aha, chiar e un picior nărăvaș și puternic. Aproape m-a dărâmat!”, am zis eu prefăcându-mă că mă prăbușesc pe pat. Piciorul era din ce în ce mai nărăvaș și încerca să mă tot doboare, iar posesoarea lui se amuza de minune. ”O, nu! Acum m-a trântit peste fetița mea frumoasă! Of domnule picior nărăvaș drăgălaș, n-ai vrea să intri în această găurică special făcută pentru dumneata și să nu mă mai trântești la pământ?”, l-am rugat cu căldură. El s-a mai revoltat o vreme, eu i-am adus tot felul de rugăminți fierbinți, iar atmosfera din cameră s-a înviorat. Stăpâna piciorului nărăvaș a decis, până la urmă, că piciorul va face cum spune ea și l-a convins să intre în cracul pantalonului. Am mai avut de a face și cu alte părți ale corpului nărăvașe, dar acestea s-au lăsat înduplecate mult mai repede.

Apelez la acest joc atunci când copiii opun rezistență la îmbrăcat, când fug de mine sau refuză vehement să se îmbrace. Joaca aduce conectarea între noi, relaxează atmosfera și ne ajută să facem mai ușor lucrurile care nu prea ne fac plăcere.

 

4. Umplerea cu iubire

E șase dimineața. Aprind lumina în camera copiilor și toată lumea își trage plapuma pe cap. ”Haideți copii, e vremea să vă treziți!”, îi anunț pe un ton cât mai drăgălaș. Răspunsurile sunt cele la care mă așteptam, iar dacă aș avea de-a face cu adolescenți sau adulți, nu cred că aș putea să le reproduc în scris. Mai încerc o dată atingând blând capetele care abia se zăresc de sub cearșafuri. Aceeași reacție: ”Nuuuuu!! Nu vreauuuu!!!”. Sunt relaxată și răspunsurile lor nu mă iau pe nepregătite. Știu ce am de făcut.

”Cred că trupușoarele astea drăgălașe au nevoie de puțină iubire”, zic așa ca pentru mine dar suficient de tare pentru a fi auzită. Mă așez pe pat lângă Areta (încep cu cel mai vocal dintre ei), îi ating ușor degetele de la picioare și spun: ”Am să pun un pic de iubire în degețele. Acum pun în tălpi” și țin câteva secunde tălpile ei în mâini. Continui ușor, fără să mă grăbesc să ”pun iubire” în fiecare parte a corpului ei ”și pââââână în vârful părului”. Când termin o întreb pe unde mai are nevoie de iubire și ea îmi indică o mână, un picior sau ce mai are nevoie.

În acest moment deja stăm de vorbă, ne privim, suntem amândouă conectate și dispuse să colaborăm. Ridicatul din pat nu mai e o problemă, iar îmbrăcatul nici atât. În timp ce ea se îmbracă altcineva cere să fie umplut cu iubire, iar eu repet cu plăcere și gingășie procesul.

 

O dimineață cu potențial de scandal și nervi se transformă astfel într-una plină de conectare, zâmbete și gingășie. Atunci când părinții sunt bine, relaxați și jucăuși reușesc să transforme, prin joacă, orice situație provocatoare într-una distractivă.

 

Și tu poți. Dacă nu-ți amintești cum, programează o consultație privată și începe să te bucuri de diminețile săptămânii. Scrie-mi pe irina at nichifiriuc.com.

Sharing is caring!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *