PostHeaderIcon Sezatoare. Adaptarea la scoala si gradinita.

Buna sa va fie ziua precum vi-i inima.

Iarasi e miercuri si inevitabil ne pomenim la Atelierul Parintilor. Si pentru ca e toamna, iar toamna, in mintea mea, este asociata cu inceperea scolii, ce subiect mai potrivit ar fi de abordat la aceasta data decat “adaptarea la scoala si gradinita”.

Imagine creata, imagine reala

“E frumos la gradi. Sunt multi copii acolo cu care te vei imprieteni si multe jucarii. Doamna e buna si blanda. Vei primi papa bun. Si mami a fost la gradi si s-a distrat grozav. La scoala vei invata lucruri noi si interesante. Vei invata sa scrii si sa citesti. E minunat!” Ce imagine grozava ii descriem micului strengar despre acest loc magic pe care urmeaza sa-l “viziteze”. Sau cel putin asa crede el. Aceasta imagine creata de noi e imbratisata cu sinceritate de puiul mic.

Imaginea reala, insa, poate sa difere destul de mult de imaginea creata. E posibil sa intalneasca multi copii, dar nu toti vor fi prietenosi, unii vor fi chiar violenti. Vor fi multe jucarii intr-adevar, dar va trebui sa le imparta cu alti 10 – 15 copii. Papa va fi bun, cateodata, dar va trebui sa stea la masa si sa manance cand i se spune, nu cand vrea. Poate ca mami s-a distrat la gradi, dar el trebuie sa respecte reguli si sa indeplineasca activitati fixe, care nu intra in notiunea lui de “distractie”. In plus trebuie sa le faca singur. Da, Doamna e acolo si e chiar draguta, dar trebuie sa o imparta si pe ea cu alti n colegi.

Apar problemele dar si adaptarea

Undeva pe calea de la magic la real, apar problemele. Cele mai multe de natura afectiva, dar si cognitive, spatio-temporale si de socializare. Acum sa nu credeti ca doar copilul va fi afectat de schimbarea din viata lui. Nu. Noua, parintilor si mai ales mamelor, ni se va zdruncina lumea din temelii. Dupa 1 sau 2 ani de stat zilnic in compania piciului acum te trezesti singura, fara ocupatie si oarecum fara sens. De aceea plansetele de dimineata ale copiilor vor fi insotite, de multe ori, de plansul pe la usi si pe sub ferestre ale mamelor. Cum credeti ca se va simti copilul atunci? Dupa ce ca l-ai mintit tu totusi insisti ca e frumos si bine, insa plangi cu lacrimi de crocodil. Mesajele transmise sunt prea intortocheate pentru un pusti de 2-3 ani. Se va bate cu alti copii, poate ii va musca, se va scapa pe el, isi va roade unghiile si se va razvrati. Dragilor, se numeste ADAPTARE.

Nici cei mai maricei nu inteleg astfel de mesaje. Inainte sa inceapa scoala le spui ca vor invata lucruri noi si va fi frumos si interesant, apoi ii ameninti cu “gata cu joaca”, “lasa ca o sa vezi tu cand vei avea teme de facut, o sa scrii de o sa-ti sara capacele”. In plus, niste bunici sau niste vecini mai inimosi il vor tot intreba: “N-o sa-ti fie greu? O sa te descurci? Ei, cand mergeam eu la scoala imi dadeau teme de scriam pana la o bucata de noapte. Daca greseam, doamna ne batea cu rigla la palme.” Bietul copil, acum chiar crede ca il pedepsesti trimitandu-l acolo. Va refuza sa isi faca temele, va “uita” sa citeasca lectura obligatorie, nu va respecta ora de trezire si de culcare si chiar se va lua la cearta cu doamna sau la tranta cu colegii. Dragilor, hai ca stiti, se numeste ADAPTARE.

Eu pot!

Nu e totul gri si sumbru. Vor trece cateva saptamani si lucrurile vor intra pe fagasul normal. Copilul se va fi adaptat la noua situatie si poate chiar ii va placea, iar mama si tata se vor fi calmat si acceptat ca puiutul e de acum puigan. Aceasta perioada se poate scurta considerabil daca invatam si noi sa le comunicam realitatea cat mai sincer, fara a-i speria, ii ducem sa viziteze institutias pe care o vor urma, le vom arata clasa, baia si pe doamna, le vom explica cum sta treaba cu regulile, cu activitatile impuse si cu parerea celorlalti. Cu viitorii scolari putem face o sesiune de cumparaturi pentru a-i implica in alegerea rechizitelor si a hainutelor pentru scoala. Ii vom responsabiliza astfel sa aiba grija de ele si, in acelasi timp, sa stie care sunt ale lor. Ar trebui sa-i ajutam sa dobandeasca aptitudini de socializare, sa devina autonomi si increzatori in fortele proprii. Veti fi surprinsi de rezultate.

O mamica ne povestea despre o intamplare recenta cu baiatul ei care a inceput anul acesta scoala. Din cauza unei neintelegeri, copilul nu a fost dus la clasa de after-school ci s-a trezit singur, fara colegi si fara invatatoare. Cand a venit sa-l ia mama, era cu inima cat puricele. Oare ce facuse plapandul ei baietel (asa il vedea ea)? Ei bine, baiatul si-a amintit ce il invatase chiar ea: sa traga aer in piept si sa ceara ajutorul unui adult. A apelat la gardianul institutiei si acesta l-a ajutat sa iasa din impas. Stergeti-va lacrimile si amintiti-va doua lucruri: 1. puiutul e puigan de acum si 2. voi l-ati invatat tot ce stie si l-ati invatat numai de bine.

O alta mamica a invatat “the hard way” ca puiul se descurca si se descurca bine. Baiatul trebuia sa mearga la o vecina pana cand mama se intorcea de la serviciu. Cand baiatul a venit de la scoala, vecina cu pricina nu era acasa. Dupa vreo doua ore mama primeste un telefon prin care ste anuntata ca baiatul ei nu a ajuns la vecina respectiva si, deci, lipseste. Dupa alte doua ore de cautari disperate, de griji si framantari profunde, mama isi gaseste fiul la o alta vecina. Intrebat fiind ce se intamplase, baiatul a raspuns senin: “Mami, m-am descurcat. Cand vecina X nu a raspuns, am sunat la vecina cealalta si i-am spus ca eu trebuie sa fiu aici pana vine mama mea.”. In inima acestei mame, ingrijorarea si frica au fost inlocuite cu mandria si ceritudinea ca baiatul ei va sti sa se descurce.

Daca inca nu aveti incredere in abilitatile copiilor vostri, creati-le situatii simple in care sa se descurce singuri, sa ia decizii si sa va demonstreze ca pot. Incepeti cu a-i permite sa duca paharul cu apa din bucatarie pana in dormitor, cereti-i sa va aduca ceva de la o vecina, apoi trimiteti-l la magazinul cel mai apropiat sa cumpere ceva. Creati-le ocazii si ei va vor demonstra ca pot.

O alta problema cu care ne-am mai confruntat noi, participantii la Sezatoare, a fost cea a bolilor inchipuite. Brusc pe cei mici ii doare burta sau capul, un picior, o mana, orice, numai sa nu mearga la scoala sau la gradinita. In traducere libera: vor ATENTIE. Rezolvarea am gasit-o in cadrul sezatorii de la o mamica inspirata. Aceasta i-a spus copilului ei “Puiule, daca vrei sa te alint, spune-mi, dar nu-mi spune ca te doare ceva pentru ca ma sperii. Eu chiar te cred.” Chiar daca cere alintare zilnic, cel putin nu mai face rost de boli pentru a atrage atentia.

Cred ca ati prins ideea de baza si nu are rost sa ma mai lungesc mai mult decat am facut-o deja. Vreau doar sa va mai povestesc o discutie foarte serioasa pe care am surprins-o iesind de la Sezatoare. Doi copii o fetita si un baietel si-au oprit trotinetele in dreptul geamului de la Carturesti, iar baietelul a intrebat-o pe fetita: “Tu stii ce sa faci cu copilul tau, nu? DA, noi stim ce sa facem cu copiii nostri, nu trebuie sa fim aici”. Pot doar sa ghicesc ca acest pusti reproducea o alta discutie surprinsa intre doi adulti mai devreme. Voi ce ziceti? Noi chiar nu stim ce sa facem cu copiii nostri? Asta este singurul motiv pentru care venim la Sezatoare?

!!SFAT: Aveti grija cum zugraviti conceptul de “gradinita” si “scoala” in mintea copiilor vostri si fiti atenti la ceea ce se discuta in preajma lor pe aceasta tema. Ori de cate ori aveti ocazia intrebati-i si pe ei ce stiu despre aceste institutii si ce ar vrea sa gaseasca acolo.


4 Responses to “Sezatoare. Adaptarea la scoala si gradinita.”

  • Copiilor mei le- am facut mai intai "pregatirea psihologica".La inceput plangeau dimineata la gradinita, faceau mofturi etc. Le-am spus ca asta e serviciul lor. Cum mami si tati se duc la servici, asa si ei trebuie sa mearga la gradinita sa invete lucruri noi, sa cunoasca copii. Cu regulile nu a fost foarte greu, avand in vedere ca si acasa au reguli legate de masa, somn, jucarii, activitati diverse.Eu am incercat sa-i motivez, sa le dezvolt pozitiv spiritul de competitie, sa le explic ca gradinita e folositoare si cu bune si cu rele.

  • eu am prins mai mult din discutia “Tu stii ce sa faci cu copilul tau, nu? DA, noi stim ce sa facem cu copiii nostri, nu trebuie sa fim aici”. Mai era si continuarea "Si parintii nostri stiu ce sa faca cu noi! ei nu au nevoie sa fie aci… " sa fie chiar asa?

  • Inca un sfat de mamica:) Trebuie sa invatam sa fim atenti la semnalele emotionale pe care le transmit copiii nostri. E posibil ca ei sa se adapteze rapid, sa le placa cu adevarat la scoala/gradinita, sa fie veseli si senini de cite ori ii lasam sau ii luam de acolo. Cu toate acestea, nu uitati ca ei TREC prin aceasta perioada de adaptare si ca, oricit de bine ar primi schimbarea, incertitudini si un sentiment de insecuritate ii mai "bintuie" din cind in cind. Asa ca trimit semnale ca au nevoie de mici incurajari si suport emotional. Daca fac mici regresii sau apeleaza la comportamente neobisnuite (se trezesc noaptea si ne solicita linga ei, desi nu fac asta in mod obisnuit, devin foarte emotionali si pling povestind un incident marunt si altele, asemenea) e important sa sesizam nevoia lor de incurajare si suport si sa le-o implinim. Nu e nevoie sa rezolvam problemele in locul lor. E nevoie doar de o imbratisare, o oglindire a sentimentelor si o mica incurajare. Gen: "E o perioada mai dificila. Te descurci foarte bine!"

Leave a Reply

Fan Page

Sponsori
Website Visitor Movie