Să începem dimineața la grădi cu zâmbete

Sharing is caring!

A început grădinița de câteva zile. E acea minunată perioadă din an când clădirea răsună de celebrul șlagăr ”Oaaaaa!! Oaaa!! Mami nu pleca!”. Copiii sunt maeștri ai artei așa că exersează acest șlagăr cu sârguință. Părinții nu sunt chiar atât de melomani. Ei privesc în gol, fug mâncând pământul și plasează ”pisica” la educator. Toți se întreabă: îl las sau îl iau înapoi acasă?

Îmi amintesc când Areta avea 4 ani și plângea și se miorlăia în fiecare dimineață când o lăsam la grădiniță. Eu mă grăbeam să o aduc la timp, să o schimb cu hainele de grădi, apoi o decojeam de pe piciorul meu și fugeam spre ușă fără să mă uit înapoi. Ea rămânea plângând, iar eu plecam plângând. Îmi imaginam cum plânge ea disperată acolo și mă simțeam vinovată și neputincioasă. Mă frământam restul zilei să găsesc soluții, analizam să văd dacă nu cumva e vina grădiniței și luam în considerare chiar varianta să o țin acasă. Mi-era atât de frică să nu o traumatizez, să nu-i creez și alte frici sau anxietăți, să nu mă urască pentru că n-am găsit o soluție mai bună, încât uneori parcă eram paralizată eu însămi. Orice reacție rațională mă depășea.

 

De cele mai multe ori, când veneam să o iau după amiază ea era veselă și fericită, dar diminețile erau în continuare un chin pentru amândouă. Știam că nu putem continua așa, că nu ne face bine niciuneia.

 

O resursă neașteptată – Parteneriatul de Ascultare

Parteneriat de ascultare
Parteneriat de ascultare

 

Într-o seară în timpul Parteneriatului de Ascultare am povestit despre diminețile noastre plângăcioase. Partenerul meu de Ascultare m-a încurajat să joc rolul Aretei și să mă plâng și să mă văicăresc despre cum copii nu se trezesc la timp, cum nu vor să meargă la școală și la grădi, cum eu trebuie să gestionez toată această situație neplăcută. Am râs și-am tot râs vreo 10 minute de felul în care mă schimonoseam. Când timpul s-a terminat mă simțeam mult mai relaxată, mai ușoară, mai veselă.

 

Dacă vrei să afli mai multe despre Parteneriatul de Ascultare te invit să dai click aici.

 

A doua zi dimineață am decis să încerc să abordez situația în stilul Hand in Hand Parenting. Așa că atunci când am ajuns la grădiniță i-am spus Aretei: ”Ce zici să stăm în mașină până ești pregătită să mergi la grădi?”. A făcut ochii mari: ”Vorbești serios, mami?!” ”Dap”, am spus eu simplu. Vedeam deja cum îi crește încrederea în mine. (Hai că e de bine!)

 

M-am așezat lângă ea pe bancheta din spate și am cuprins-o cu brațele. N-am spus nimic, doar am stat cu ea. Nici ea n-a zis nimic. După 2-3 minute am întrebat dacă acum era pregătită. Mi-a spus că nu, așa că am mai stat o vreme. Acum am vorbit despre ce îi place ei să facă în timpul liber, despre desenele animate preferate și despre copiii care îi plac și care nu-i plac de la grădiniță. În timp ce vorbea puteam observa cum fața i se înseninează, starea de spirit se îmbunătățește și ochii încep să-i strălucească (Hai ca e tot mai bine!). Am întrebat din nou ”ești pregătită să intri acum?”. Fetița mea dragă era pregătită.

 

Joaca de-a plânsul

 

Ne-am îndreptat flecărind spre intrare, dar am constatat că din hol se auzeau țipetele unor alți preșcolari. Imediat Areta s-a prins mai strâns de mâna mea, s-a oprit și a dat să plângă. Eu aveam încă spiritul blândeții și al gândirii cu mine (Thank you Hand in Hand Parenting!), așa că am zis lejer: ”O, ce norocoase suntem! Azi am prins concertul de dimineață! E concert din muzică de Oaaaaa!” (M-am inspirat după Hortensia Papadat Bengescu – Concert din muzică de Bach). Areta s-a uitat la mine și a început să râdă. ”Hai să intrăm și să ascultăm puțin. Da, da cu siguranță e un concert din muzică de Oaaaaa!”, am spus eu complice. Mai multe râsete și chicoteli.

 

”Hei, cred că știm și noi cântecul ăsta. Vrei să cânți și tu?”, am întrebat jucăuș. ”Nuuuuu!”, a răspuns ea. ”Bine, atunci doar ascultăm concertul din muzică de Oaaaa”. Areta a râs în continuare și s-a apucat să se schimbe. ”Mai ascultăm?”, am întrebat eu când a terminat.

”Nu, gata mami. Poți să pleci, mă duc singură în clasă”, mi-a spus ea și a zbughit-o pe scări zâmbind. Am rămas în hol privind în urma ei cu admirație și respect. Copila își luase suficientă conectare, încredere și voie bună de la mama sa cât să-i dea puterea să meargă singură la clasă.

 

Am mai jucat acest joc în următoarele câteva zile până când n-a mai fost nevoie de el.

 

Ascultarea prin joacă

Ce s-a întâmplat de fapt?

 

Râsul este antidotul universal împotriva stresului, a fricilor ușoare și a neîncrederii. Atunci când aduci râsul în joaca copiilor, fără să-l gâdili se cheamă că faci Ascultare prin joacă, un instrument Hand in Hand Parenting. Crești încrederea în sine a copilului și conectarea dintre voi atunci când știi să faci schimb de roluri într-un mod amuzant sau creezi jocuri pline de provocări amicale și de afecțiune.

 

Negrăbind-o să intre și predându-i Aretei frâiele situației, i-am câștigat încredere. Apoi am crescut conectarea dintre noi prin apropierea dată de îmbrățișare și prin discuția lejeră despre colegii de grădiniță. Am detensionat situația și am demitizat chestiunea plânsului de dimineață, transformându-l în joc. Fără critică, fără impunere, doar joacă. Prin râs, Areta s-a ”dezbrăcat” de o parte din frica de separare și a început procesul de vindecare. Restul e istorie!

 

Încearcă și tu Ascultarea prin joacă și vezi cum poți aduce zâmbetele în locul plânsului.

 

Dacă nu stăpânești prea bine arta jocului, te invit să te alături grupului de cursanți de la cursul Starter Hand in Hand Parenting, care începe pe 3 octombrie în Iași. Detalii aici.

Sharing is caring!

Articole pe aceiasi tema

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.