Buna sa va fie ziua precum vi-i inima.
Daca e miercuri, e sezatoare la Atelierul Parintilor. Deja le-am pierdut numarul, atat de captivata am fost de subiect si de cantitatea de ochi atintiti asupra Sinzianei. A fost o sezatoare grea, cu o cantitate imensa de informatii. Asa ca sa va faceti o idee – totul incepe la nastere.
Dar sa o luam incetisor si sa parcurgem tot alaiul de cuvinte spuse acolo.
Vrem, nu vrem ne lovim zi de zi de stereotipuri. Cautam mult si bine o rochita verde pentru fetita noastra pentru ca piata e plina de volanase roz si floricele mov. Pantalonii, nici nu mai zic. E aproape imposibil sa cumperi o pereche de pantaloni de fete fara sa aiba cel putin o bulina, o inimioara sau o floricica roz. De baieti ce sa zic, toata gama vestimentara se invarte in jurul culorilor albastru, verde si maro. Vreau si eu macar o pijama mai pastelata sau o camasa deschisa la culoare (in afara de alb).
Stereotipurile, insa, nu se opresc la vestimentatie. Ele sunt mult mai adancite in creierul si constiinta sociala. Cuvinte precum: papusa, bucatarie, empatie, lacrimi, cumparaturi, cuvinte, fier de calcat, floare te duc imediat si invariabil cu gandul al o femeie (fata). Pe cand monstru, tranta, haltere, erou, priza, mountain bike, masina iti creioneaza in minte un barbat (baiat). Paradoxal, la Jocurile Olimpice de anul acesta, Romania a luat medalie de argint la haltere la fete si doar bronz la baieti, iar la judo au luat argint „fetele de aur„. Poate ca, totusi, stereotipurile vor incepe sa dispara?
E stiut faptul ca pana pe la doi ani jumatate, nu exista astfel de diferente intre copii. Eu am observat asta la copiii mei. Se joaca la fel de frumos cu masinute, papusi si flori si baietii si fetele. Imi amintesc chiar ca jucaria preferata a lui Matei pe la un an jumatate era o papusa. Iar stereotipia din mine isi facea griji ca baietelul are astfel de preferinte (intre timp m-am mai instruit). Odata trecuti de 2 ani, inteleg si observa ceea ce fac parintii, bunicii si prietenii lor si incep sa isi asume stereotipurile intalnite la acestia.
Ce credeti, la nastere exista diferente intre baieti si fete? DA, EXISTA. S-a demonstrat stiintific faptul ca creierul baietilor este mai mare ca al fetelor. Insa, se maturizeaza mai greu. Cand sunt adulti mai exista aceasta diferenta intre baieti si fete? DA si ea s-a adancit datorita influentei factorilor sociali si culturali cu care au intrat in contact. Cu toate acestea sunt convinsa ca avem puterea de a schimba perceptia aceasta.
Cand ii spui fetitei tale „nu te mai catara acolo, o domnisoara nu face asa ceva”, „invata sa gatesti, te va ajuta in viata”, „nu te murdari ca un baietoi”, „poarta si tu o fustita” de fapt ii spui: nu fi ceea ce esti, nu cerceta, nu explora, stai pe langa casa. Cand ii spui baiatului tau „hai prinde furnica aceea ca nu-ti face nimic”, „nu mai plange ca o fetita”, „barbatii sunt puternici”, „daca lupti vei razbi in viata” de fapt ii spui: exploreaza, nu simti, nu-ti exterioriza emotiile, fii dur. Toata vorbaria asta se poate rezuma in doua propozitii: Baietilor le crestem aripi. Fetelor le crestem radacini.
Cum putem scapa din aceasta capcana? GREU, dar nu imposibil. Ni s-au semanat in minte atat de adanc aceste percepte incat cu greu le putem indeparta pentru a vedea adevarata fata a copilului nostru. Trebuie sa avem in vedere faptul ca el este un OM, care vrea sa creasca asa cum simte el, cu propriile inclinatii, dorinte si vise. Ne vor placea? Vom fi de acord cu ele? Cine stie? Nu acesta este motivul pentru care am facut copii – ca sa traiasca viata noastra, ca sa implineasca visele pe care nu le-am implinit noi. NU! NU! NU! Datoria si dorinta mea, cel putin, este sa le dau cateva repere morale fara a le trasa drumul pe care il au de parcurs, sa ii sprijin in alegerile pe care le fac, fara a-mi da cu parerea asupra a ceea ce ar trebui sa le placa si ce nu. E drept ca ma dau viteaza acum fiindca sunt inca mici, dar tocmai fiindca sunt mici am timp sa ma antrenez si eu in a-mi respecta aceasta dorinta.
In timp ce scriu, Matei trece dinspre baie spre camera de somn si imi spune: „Mami, masina ta de spalat s-a terminat”. „Dar de ce e masina mea? intreb eu curioasa (furioasa).” „Pentru ca tu scoti rufele din masina, mami.” STOP. Ce-i asta? Un stereotip? O asumare a unei functii in „trib”? Nu stiu sa va raspund la intrebari. Poate putin din amandoua. Dar mesajul pe care l-a primit Matei care este?
Fiecare familie cu stereotipurile ei. La noi in familie, eu am permis si, deci, conduc masina. Cand, intr-o zi, am mers cu masina bunicului (tatal meu), el conducea iar bunica (mama mea) statea in dreapta. Matei a exclamat „Nu e bine! Bunica trebuie sa fie la volan si Bubu in dreapta.”
Pana acum cateva luni culoarea preferata a lui Matei era roz. Eu chiar ma intrebam ce o sa se aleaga de baiatul meu care prefera aceasta culoare. Acum nici nu vrea sa auda de roz in preajma lui pentru ca „e de fete”.
Nu putem impiedica pruncii sa intre in contact cu stereotipurile si cu nedreptatile vietii, dar putem sa-i incurajam sa se cunoasca pe sine foarte bine si sa-i sustinem in ceea ce-si doresc sa faca in viata. Schimband chiar si o singura perceptie, indepartand din mintea lor chiar si un singur stereotip facem loc altor schimbari in generatia urmatoare. Poate si acest copil va indeparta un stereotip din mintea copilului sau si asa mai departe pana cand efectul acestora se va atenua pana la minimum.
!!SFAT: Nu ardeti cartile cu printese ale fetelor si nici nu taiati sabiile baietilor, doar incercati sa cresteti aripi celor dinatai si radacini celor din urma.
Sunt perfect de acord:)
aceleasi lucruri le-am simtit si eu care urasc rozul si care atunci cand am facut o fetita care nu avea cam nimic roz ci multe albastruri pe ea….si mai era si tunsa scurt sau cheala…primeam numai etichete de "baietel" sau priviri piezise…desi are cercei in urechi 🙂
Si eu urasc rozul, dar cu toate astea, nu vreau sa o privez pe fetia mea de a purta aceasta culoare, nici nu vreau sa-i induc credinta ca e ceva in neregula cu ea sau ca nu trebuie purtata. Nu vreau sa cad in vreo extrema. Daca nu o imbrac cu o culoare pt ca nu-mi place mie, fac exact ca mamele care isi imbraca fetele in acea culoare: ii impun parerea mea si stereotipul care ma domina. Incerc sa ma abtin :))
foarte frumos articolul, imi place tare cum scrii ! in ceea ce priveste continutul sunt perfect de acord si am si o completare: e adevarat ca nu-i putem feri de stereotipuri, dar ii putem pregati pentru contactul cu ele. baietelul meu se imbraca cu hainee roz (pretabile, fireste nu fuste 🙂 ramase de la surioara lui mai mare) iar fetita cea mare cu haine albastre care-i pun ochii albastri in evidenta. nu in ultimul rand fca cea mica din nou foloseste hainele albastre/verzi ale fratiorului mai mare (copilul mijlociu) iar toti afirma cand li se fac observatii cretinoide ca : TOATE CULORILE SUNT PENTRU TOTI COPIII si sunt atat de dulci cand ii auzi !
Sunt perfect de acord cu ceea ce ai spus. Și noi părinții trebuie să ne străduim cât mai mult. Problema este că uneori aceste stereotipii sunt adânc înrădăcinate până și în subconștientul nostru. și trebuie să le depășim noi înșine în primul rând.
Eu am o fetiță care a fost imbrăcată în albastru cât era mică, și în orice culoare care ne-a plăcut după ce a crescut. Anul trecut a inceput școala și toate colegele se miră de geaca ei de motor sau de paltonul negru. Iar dacă ar fi după ea ar sta non stop îmbrăcată în salopete de blugi pentru că citez ”nu-mi pasă cum arată hainele în ele trebuie să mă simt bine”.
În rest m-am străduit pe cât posibil să o cresc conform personalității sale și nu conform ideii despre cum ar trebui să fie o domnișoară. Așa că am o fetiță căreia îî plac caii, dinozauri și jocurile de știință. Din care cauză nu se prea joacă cu fetițele de vârsta ei care în general habar nu au despre ce vorbește. Dar am crescut-o bine. Le-a catalogat drept ignorante și caută în continuare prieteni potriviți.:)
Cred ca mult mai importante decat stereotipurile vestimentare sunt cele legate de comportamentul, atitudinea si abordarea vietii de fata sau baiat. Atat timp cat o fetita se simte bine fiind printesa, lasa-o sa fie. Daca baiatul se simte bine fiind erou, are dreptul sa fie. Insa nu le putem impune ce sa gandeasca si cum si nici sa le limitam alegerile la "de fetite" si "de baiat"