Atelier: 101 povesti vindecatoare

Buna sa va fie ziua precum vi-i inima.

Daca e miercuri… ei hai ca stiti voi… Astazi la Atelierul Parintilor am vorbit despre „101 povesti vindecatoare pentru copii si adolescenti„sau altfel spus „folosirea metaforelor in terapie”. Nu te lasa pacalit de titlu (ca mine), nu e o carte pentru copii. Sau, ma rog, nu in mod direct. George W. Burns a scris o carte pentru iubitorii de exemple, asa ca mine. Carte, care, ne-a pus imaginatia la incercare.

Stiai ca poti sa faci si tu povesti? Stiai ca poti inspira o atitudine, un comportament prin intermediul unor personaje de basm? Stiai ca povestile sunt modul cel mai placut de a modela caracterul micului tau omulet? Ei bine, eu nu stiam, dar astazi am aflat si iti impartasesc si tie impresiile mele.

Mai intai trebuie sa mentionez ca am intarziat la Atelier din anumite motive, si atunci nu am prins chiar de la inceput „jocul” propus. Am prins insa foarte bine esenta si mesajul transmis de carte.

Participantii la Atelier au fost rugati sa citeasca una dintre povesti si pe baza invatamintelor de acolo sa inventeze ei insisi o poveste. Am constatat unii cu uimire, altii cu bucurie si toti cu un „aha” in gand, ca putem face povesti. Si nu orice fel de povesti, ci din acelea care vindeca. Sigur, cand eram mica nu m-am gandit niciodata la acest rol al povestilor, dar acum ca am participat la acest Atelier si am citit (frunzarit, deocamdata) cartea inteleg si admit ca din povesti poti trage multe invataminte.

Am observat o mare asemanare de mentalitate cu precedenta carte (Intre parinte si copil). Accentul cade pe bunatate, pe compasiune, pe gandirea pozitiva si increderea in sine, pe inlocuirea unui comportament ostil cu unul generos si intelegator.

Am imprumutat cartea de la una dintre mamici si ea avea cateva semne puse in din loc in loc: unele verzi, altele albastre si doar unul roz. Nu stiu daca este o intamplare (poate ne spune ea) sau si pe ea a incantat-o la fel ca si pe mine povestea de la acea pagina (pag 132, Povestea 7). Eu am gasit in acea poveste atat o lectie pentru mine cat si una pentru copil. In cateva cuvinte, este vorba despre Soare, Ploaie si Vant care incearca sa convinga un baietel sa-si dea geaca jos. Dupa cum va puteti inchipui cu cat Vantul si Ploaia bateau si urlau mai tare cu atat reactia dorita era mai departe de a aparea. Cand insa Soarele a inceput a-l mangaia pe copil cu razele sale blande, acesta din urma a lepadat haina bucuros si fara impotrivire.

Voi v-ati recunoscut? Eu da. Uneori sunt Vantul. Turbata de furie, trantesc tot ce-mi sta in cale, tip si urlu de parca doar cativa decibeli in plus imi vor asigura reusita. Alteori sunt Ploaia. Plang, implor, apoi trasnesc si fulger, de parca numai astfel pot darama barierelepe care le intampin. Din cand in cand sunt Soarele. Mangai, dezmierd, incalzesc o inimioara care nu intarzie niciodata sa ma recompenseze cu un zambet, o imbratisare sau un sarut. Daca e sa analizez rezultatele situatiilor de mai sus, pot spune, la fel ca si Burns, ca Soarele aduce negresit rezultate. Sau pe romaneste „vorba dulce mult aduce„.

Il recunosc si pe Matei in poveste (deocamdata doar pe el). Incapatanat, uneori inversunat in a-si apara pozitia, surd la amenintari si imun la „daca nu… atunci…”, insa deschis, vesel si fara impotrivire atunci cand este tratat cu respect si dragoste.

Putin melancolica si poetica, pun punct acestui articol si va doresc o dupa amiaza placuta alaturi de cei mici.

!!SFAT: Citeste „101 povesti vindecatoare pentru copii si adolescenti” de George W. Burns si nu inceta sa spui, sa asculti si sa iubesti povestile.