Armonie între frați. Mit sau realitate?

Sharing is caring!

E o zi liniștită. Matei e la școală. Eu fac de mâncare în bucătărie, iar fetele se joacă frumos în sufragerie. Frumos, adică împreună, în armonie. E aproape ireal și de-a dreptul suspect ceea ce se întâmplă. Mă duc tiptil și mă uit discret de după ușă. În cameră e dezastru, dar nu mă deranjează pentru că fetele mele se înțeleg bine și se joacă împreună!!! Mă întorc în bucătărie pentru ca, numai după câteva minute, să aud țipete și urlete.

Las tot. Știu că e timpul pentru conectare. Prea am lipsit mult și le-am lăsat fără sursa generatoare de siguranță, stare de bine și dragoste. Mă bag între ele cu tot corpul pentru a crea o barieră între pumnii încleștați care zboară hulpav de la un obraz la altul.

– Ce? Vreți să ne batem?, zic eu jucăuș. Ia-te de cineva de mărimea ta… Hai, să te văd acum.

Fetele râd și tăbărăsc pe mine. Facem câteva trânte apoi Areta își amintește de jocul pe care îl joc cu ea atunci când o simt prea încordată. E cam așa: eu stau turcește pe podea, țin o pernă de la canapea drept scut, iar ea își ia avânt și încearcă (și de cele mai multe ori reușește) să mă doboare. Cad cu zgomot de ”Oh, Doamne câtă forță! Ce putere!” sau ”Nu pot să cred că m-ai doborât! Cum ai făcut asta? De data asta am să fiu mai atentă” ori chiar ”Nu vei reuși. Mi-am activat superputerea mami-indoborâbilă”. Stăm cateva secunde așa sendviș pe podea: eu dedesubt, perna la mijloc și Areta deasupra victorioasă și ne bucurăm una de cealaltă. Acesta e un joc de conectare și recuperare a puterii pe care îl fac cu copiii mei atunci când se simt slabi, neputiincioși, furioși sau singuri.

Părintele mare și tare făcut piftie pe podea aduce în primul rând zâmbete eliberând tensiuni și relaxând sistemul limbic. În al doilea rând dă speranță copilului că este capabil de mai mult decât limitele pe care le simte atunci, îi dă încrederea că este iubit chiar și când trântește pe cineva la pământ.

Perna de la mijloc e plasa de siguranță a tuturor. Ea este mijlocul prin care nimeni nu este rănit, toți sunt în siguranță, iar jocul nu este îngrădit. Poți fi cât de nervos vrei, îți dai libertatea de a lovi, conștient fiind că nu faci rău ci doar te joci și te eliberezi de tensiunile agresive acumulate în corp.

Copilul victorios de deasupra este copilul încrezător, îndemânatic, puternic, înteligent, creativ pe care ți l-a dat Dumnezeu în ziua unu. Este copilul real, pe care l-ai avut dintotdeauna, dar care, din varii motive, azi apare furios, răutăcios, agresiv și răzbunător. Deconectarea de părintele lui l-a adus aici și nu e vina nimănui. Ceea ce contează este că avem la îndemână instrumente simple care să-l readucă la starea lui originală. Joaca fizică (roughhousing) sau hârjoneala propusă de Hand in Hand Parenting și susținută cu date științifice de psihologul dr. Larry Cohen (Playful Parenting, The art of roughhousing) este unul dintre instrumentele despre care vă spuneam. Sugestia este ca atunci când nu mai știm ce să facem, să o dăm pe joacă (Playlistening – instrument Hand in Hand Parenting care încurajează conectarea și ascultarea prin puterea râsului).

Așadar, Areta îmi aduce o pernă de la canapea și mi-o dă să o țin ca să nu mă lovească atunci când se va trânti în mine. Se duce tocmai pe hol ca să-și ia avânt cât mai mare și se pornește vertiginos spre mine. La impact, eu cad amortizându-mi căderea cu o altă pernă de la canapea. Vrea și Eva, dar Areta nu vrea să o lase. Îi sugerez Evei să pună o pernă lângă canapea și să exerseze acolo până când termină Areta cu mine. E distractiv! Pumni și picioare se izbesc în cele două perne, una ținută de mine iar cealaltă de canapea. În curând fetele fac schimb de locuri.

După puțin timp le spun că trebuie să mă întorc la bucătărie. Areta îmi umblă prin păr cu o riglă.

– Mami, hai să te tund, zice ea.

– Bine, zic. Dar apoi mă duc la treabă.

– Bine, zice și ea.

Mă așează pe un scăunel, iar eu încep să mă plâng că nu vreau, că mie îmi place să am părul lung, că nu-mi place la tuns (La Crăciun a trebuit să-i tund părul Aretei foarte scurt și știam că e un subiect delicat. Am vrut să văd reacțiile.). Parcă de nicăieri, apare Eva. Își trage un alt scăunel lângă mine, mă ia de mână, mă privește adânc în ochi și, după un moment de liniște, îmi spune blând:

– Sunt aici draga mea! Doamna asta drăguță nu o să-ți facă nimic rău. Stau eu cu tine.

Ce să mai zic. O căldură plăcută mi-a relaxat corpul și simțurile. N-am mai plâns. Am stat cuminte pe scaun privind atent la ”mama” mea care, din când în când, îi mai dădea indicații ”doamnei” de la coafor. Mă îmbrățișam în gând și mă felicitam pentru treaba bună pe care o fac și pentru mesajele frumoase care ajung la sufletele acestea tinere. Și chiar dacă mai și greșesc (de o mulțime de ori), am la îndemână instrumentele perfecte pentru a repara relațiile importante pentru mine.

M-am întors la bucătărie cu aripi la tălpi și la suflet. Fetele și-au reluat jocul armonios, iar eu mi-am făcut bilanțul: conectare=armonie, deconectare=huit (adică scandal, zgomot mare – pentru cei care n-o cunosc pe bunica mea), deconectare<=absență, conectare<=joacă=>armonie, cooperare, colaborare.

========================================================

Despre frați și despre armonia care poate exista între ei, despre metodele de conectare și despre cum să procedăm când sunt agresivi sau nu știu cum să împartă am vorbit, colega mea Brîndușa Milășan și eu, în teleseminarul GRATUIT din 11 iulie 2017. Puteți asculta înregistrarea urmând acest link.

Sharing is caring!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.