Bună să vă fie ziua precum vi-i inima!
Am avut câteva zile libere și o aniversare săptămâna aceasta. Ne-am bucurat de vizita rudelor și a prietenilor și ne-am umplut cu energii de tot felul. Unele frumoase, bune și mult așteptate, altele mai puțin pozitive dar nu neașteptate.
Relațiile, și mai ales reîntâlnirile, nu sunt niciodată simple, ușoare sau doar roz. Relațiile sunt calme, tumultoase, vesele sau triste, imbucurătoare sau de-a dreptul enervante (uneori chiar cu aceeași persoană), depinde doar de momentul în care le surpinzi și de nivelul de conectare existent între membrii relației. Așa cum era de așteptat atunci când ai un conglomerat de oameni puternici într-un spațiu mic este inevitabil să nu apară și disensiuni. Un tantrum era de așteptat. Neașteptat a fost faptul că el a venit din partea aduților nu din partea copiilor.
Într-un moment de deconectare, s-a iscat o ceartă la masă, cu tonuri ridicate, reproșuri și cuvinte precum ”întotdeauna…”, ”niciodată…” și ”numai mie…”. Acum voi, cu ochiul de cunoscători, ați sesizat deja caracteristicile unui tantrum perfect: comportament irațional, cuvinte pasionale și definitive, moment și cadru nepotrivit. Dar pentru adulții implicați în discuție a fost un moment tensionat, care se repetă periodic și care chiar pare că se desfășoară ”întotdeauna” când sunt împreună. La masă erau și copiii mei, cunoscători fini ai ingredientelor unui tantrum. Nu am realizat ce impact a avut asupra lor, nici nu ne-am gândit prea mult la asta, preocupați fiind cu aplanarea conflictului și restabilirea armoniei în familie. Mai târziu, însă, când stăteam cu toți letargici pe canapea cu nasurile în telefoane și cu ochii pe dos, Matei (8 ani) a inițiat un joc de leapșa mai deosebit.
Jocul inventat de Matei, presupunea ca cel care ”prinde” să îi nimerească pe ceilalți cu un porcușor de pluș dând doar cu piciorul în el. Puteai pune mâna pe porcușor doar dacă acesta rămânea blocat pe canapea, în bibliotecă sau pe masă. La început nu prea a vrut nimeni să intre în joc, în afară de noi, părinții lui. Dar el a insistat așa că până la urmă s-au lăsat cu toții prinși în iureșul jocului. Ne-am reconectat alergând de colo colo, împingându-ne unii pe alții în fața ”mingii”, ascunzându-ne după altcineva ca să nu fim nimeriți și RÂZÂND, râzând mult, cu poftă și cu drag. La un moment dat, când toată lumea era în picioare (3 copii și 6 adulți) cu zâmbetele până la urechi și cu sclipici în priviri, Matei întreabă:
”Mami, îți place cadoul meu? Acum toată lumea râde!”
Îmi place, Matei! Îmi place tare mult că ai înțeles ceea ce era de făcut când noi adulții eram blocați în propriile noastre Turnuri ale Izolării. Îmi place că ai știut cum să ne conectezi pe toți fără ca măcar să ne dăm seama, deghizând totul într-o joacă de copil. Îmi place că ne-ai făcut să râdem și să ne redescoperim în modul cel mai frumos posibil – prin joacă. Îmi place că ai ales să acționezi și nu doar să privești. Îmi place că ai fost în stare să analizezi situația atât de bine și să găsești o soluție atât de potrivită. Un singur lucru nu-mi place: că a fost nevoie să faci toate astea pentru noi adulții, când era treaba noastră să o facem pentru noi înșine și pentru tine.
Dacă vreodată mă îndoiesc de puterea instrumentelor de parentaj Hand in Hand Parenting, apar momente de acest fel care îmi confirmă și reconfirmă că fac exact ceea ce trebuie. Acesta este efectul instrumentelor asupra copiilor: ei sunt mai conștienți de ceea ce se întâmplă în jurul lor, sunt capabili să facă față și să găsească soluții pentru situații dintre cele mai diverse, au puterea să acționeze atunci când simt că e nevoie de ei, nu le este frică să își asume responsabilități, iar efectul se răsfrânge și asupra adulților din jurul lor.
Matei s-a folosit de puterea instrumentului Hand in Hand numit Playlistening, despre care puteți afla mai multe aici. El a folosit joaca pentru a ne face pe toți să ne destindem, să ne înveselim și să ne reconectăm, la fel cum eu fac de multe ori cu copiii mei când situația și timpul ne permit. Dacă aveți răbdare și ascultați cu atenție, veți observa și voi situații în care cu puțină hârjoneală sau ”prosteală” schimbați tonul discuției și reușiți să faceți treaba propusă cu mai mare ușurință.
Închei așa cum a încheiat Matei ziua de ieri. În drum spre camera lui, s-a întors și a zis: ”Cadoul pe care vi l-am dăruit azi este zâmbetul pe buze!”
Eu aș mai adauga: faceți-vă singuri acest dar, zilnic, pentru că meritați!
0 thoughts on “Cadoul meu pentru voi: zâmbetul pe buze”