Buna sa va fie ziua precum vi-i inima.
Ca orice parinte, dus cu pluta si rupt de realitatea copilariei, imi doresc cele mai stralucitoare, complicate si, de multe ori, scumpe jucarii pentru copiii mei. Jucarii la care visam eu cand eram copila si jucarii despre care am impresia ca ai mei copii le doresc, isi fac intrarea in casa noastra intesand, mai apoi, sacii si cutiile din pod.
Ce perioada e mai propice pentru caderea in astfel de pacate decat Craciunul. Dulcele, minunatul, magicul Craciun si al lui Mos bland care indeplineste dorinte. Dar sa va spun despre ce este vorba.
Totul a inceput cu o luna inainte de Craciun, cand a fost ziua Aretei si ne-am distrat impreuna cu invitatii jucand cateva jocuri invatate la Atelierul Parintilor. Ne-am strambat si am sarit la comanda copiilor, am desenat blazonul familiei si am construit cele mai uimitoare lucruri din pahare de plastic. Cu acestea din urma, Matei si-a satisfacut o alta dorinta arzatoare, aceea de a juca bowling.
S-a indragostit de acest joc la sala cu pricina de la Palas. Si tremura de dorinta ori de cate ori trecem pe acolo. Dar omuletul meu a gasit un surogat – paharele de plastic. Timp de 4 saptamani a jucat, seara de seara bowling cu ele. Mai intai le alinia standard in forma de triunghi, apoi in linie, apoi in cerc. Formele deveneau din ce in ce mai complexe: piramide, castele, fete zambitoare, pahare pe prima treapta a scarilor, pahare pe a sasea, pahare pe pat, pahare peste tot. Parintii au fost si ei atrasi in joc fiind solicitati fie sa piarda, fie sa aplaude, fie sa tina evidenta scorului fantastic pe care il reusea pustiul. Singura exclusa a fost, dupa cum se pare ca e normal la varsta asta, surioara mai mica. Aceasta nu reusea sa-si abtina pornirile de a darama creatiile inainte de a fi terminate si dadea iama printre pahare cu atata verva incat si-a atras mania fratiorului mai mare.
Ce minunat, veti zice. Si pe buna dreptate. Dar totusi care-i problema, veti intreba. Pentru aceasta va invit sa recititi introducerea. Ce face un parinte care ghiceste o dorinta a copilului in preajma Craciunului?? Simplu. Vorbeste cu Mos Craciun sa-i aduca copilului un joc special pentru dorinta lui. Ati ghicit?? Mosul i-a adus lui Matei un minunat set de popice cu doua mingi speciale pentru bowling. Ce face un copil caruia i se indeplineste o astfel de dorinta (efemera)?? Ati ghicit? Se joaca o singura data apoi strange jocul si il arunca in cel mai intunecat colt al cutiei cu jucarii!!!!
Dar hai sa privim si din prisma copilului. Jocul acesta minunat, stalucitor, de firma si (in acest caz nu chiar asa de) scump are de fapt o mare hiba: ii limiteaza creativitatea. Pai nu poti sa faci cu sase popice nici castele, nici lanturi, nici gramezi pe cand cu douazeci de pahare de plastic… Just! Apoi, nu poti face doua seturi de „popice” (unul pentru tine si altul pentru surioara ta) cu sase piese, pe cand cu douazeci poti. Mai mult decat atat, nu e deloc distractiv si nici provocator sa darami doar sase popice. Si de ce ar trebui sa folosesti o minge pentru a le darama cand poti sa arunci in ele cu masinute, papusi, cuburi sau chiar sa le pui la pamant cu propriul corp.
Dupa primirea cadoului si caderea lui in dizgratie, Matei nu a mai jucat bowling vreo doua saptamani. Intr-o zi, insa, i-au iesit in cale zece „sticle” de plastic de la apa, suc si alte bauturi cu care s-au delectat adultii pe la Sarba(u)tori. Daca imaginatia nu va ajuta, va spun eu ce s-a intamplat: „sticlele” au devenit cea mai populara jucarie. Se poate da iama prin ele, se poate lupta cu ele in loc de sabii, se poate sta in echilibru pe ele ca la circ, se pot darama folosind diverse obiecte, se pot folosi pe post de pernuta, se pot face intreceri pentru a vedea cine poate tine mai multe in mana sau cine arunca cel mai departe si cred ca mai sunt cateva pe care mintea mea de adult nu le poate cuprinde. A, si inca ceva, surioara mai mica este binevenita in oricare dintre variantele de joc. FANTASTIC!!!
!!SFAT: Puneti la dispozitia copiilor vostri obicte din cele mai diverse si pregatiti-va sa fiti uimiti! Nu incetati sa cumparati jucarii, doar faceti o selectie mult mai riguroasa!Si nu incercati sa satisfaceti o dorinta deja implinita!