La sfat cu mamele

Buna sa va fie ziua precum vi-i inima,

Ieri am participat la workshopul organizat de Atelierul Parintilor, la libraria Carturesti din Palas Mall. Subiectul discutiei pornea de la titlul unei carti scrise de Robert Langis – „Cand sa spunem NU copiilor”.

Pentru cei care nu au reusit sa citeasca efectiv cartea, Sinziana Baltatescu a facut o scurta recenzie pe blogul Atelierul Parintilor la sectiunea „O carte pe saptamana”. De aici am aflat ca: „cartea lui Robert Langis, ne pune la dispoziție o serie de instrumente utile în educația parentală și ne învață cum să legăm întotdeauna un ”NU” pe care l-am spus copilului nostru de o EXPLICAȚIE, indiferent dacă ne adresăm unui copil de un an sau unui adolescent și, de ce nu, unui adult”; „”nu” reprezintă, pentru copiii noștri, o modalitate de a-și manifesta independența și individualitatea, un mod de a testa limitele, o cale de a opri situații neplăcute sau chiar periculoase, iar pentru părinți ”nu” poate fi un aliat și un mod în care stabilim repere în educația copilului nostru”. Mai multe va las sa descoperiti singure vizitand blogul mai sus mentionat sau, de ce nu, citind cartea.

La intalnire au participat 8 mamici, 2 tatici si Sinziana care a fost moderatoarea discutiilor. Abordarea subiectului ne-a luat putin prin surprindere si ne-a pus pe noi in postura de a raspunde intrebarii: „La ce spuneati NU cand erati voi mici? Cum reactionau parintii vostri?” Problemele sesizate au fost la fel de actuale acum 20 – 30 de ani, pe cat sunt si acum. Printre altele noi spuneam NU la: diverse feluri de mancare (oua, carne de miel, ciorba de urzici, mancare in general), dusul gunoiului, facutul ordinii intre jucarii/in camera, renuntatul la televizor si perceptia de a fi iubit mai putin decat fratele/sora.

Cred ca problema mancarii anumitor feluri de mancare sau respectarea programului de masa o intalnim in orice familie cu copii, fie ca au unul sau mai multi. Unele mamici s-au plans ca copiii mananca prea putin sau mananca doar anumite feluri de mancare. Din discutie a reiesit ca nu trebuie sa-i fortam pe cei mici, dar trebuie sa gasim moduri amuzante de a le prezenta mancarea. O alta tactica ar fi sa ii dam optiuni copilului creandu-i impresia de libera alegere: „vrei ciorba sau cartofi cu carnita? Tu alegi!” Copilul nu se mai simte constrans sa manance alimente care nu-i plac si va fi dispus sa incerce si alte feluri de mancare. O atentie deosebita trebuie sa dam si limbajului trupului nostru, deoarece acesta este perceput mai puternic de copil. Daca atunci cand se apropie masa devenim crispate, ingrijorate, exasperate, putem spune mult si bine „mmmmm delicios… papa tot… hai ca e bun”, copilul nu ne va crede.

A face curatenie si a face ordine (pentru ca, da, sunt lucruri diferite) in camera/jucariile unui copil poate fi un razboi in care NU este rege. Mama tipa „strange jucariile”. Copilul afiseaza un zambet diabolic (acelasi zambet de ingeras dintotdeauna) si tipa la randul lui „NUU”. Amenintarile curg din toate directiile, iar un obuz ratacit numit „asa zic eu” loveste fara mila, in plin. Nu am rezolvat nimic prin aceasta abordare. S-au sugerat urmatoarele alternative: crearea obisnuintei de a strange din urma lui (in fiecare zi , responsabilitatea strangerii jucariilor este a copilului), stoparea ajutorului din parte mamei, bunicii, etc, eliminarea periodica a jucariilor cu care nu se mai joaca si folosirea lui „hai sa strangem impreuna” ca metoda pe termen scurt.

O alta provocare lansata a fost renuntarea la televizor si calculator. Copiii sunt in stare sa stea ore in sir cu ochii in televizor vizionand diverse desene animate sau la calculator jucand jocuri. Nu le putem interzice total aceste lucruri, dar trebuie impuse niste limite. Nu-i spune „ai voie jumatate de ora la desene”. Copiii mai mici de 7 ani nu au notiunea timpului. Spune-i „Cand ajunge acul mare de la ceas la 6 inchizi televizorul” sau „cand se fac 3 si 0 la ceas, inchizi” sau „cand se termina episodul acesta inchidem televizorul”. Asigura-te ca nu este nevoit sa inchida televizorul in mijlocul desenului preferat si ca ii oferi o alternativa distractiva de petrecere a timpului odata ce televizorul iese din schema. Poti apela si la oferirea unei alternative: „daca te uiti la 2 episoade din desenele animate, nu mai citim povestea de seara.” Chiar daca mai apelezi la televizor cand vrei sa stea cuminte, intr-un loc, nu fa din asta un obicei.

Un subiect destul de delicat a fost cel dedicat favorizarii sau, mai bine zis, perceptiei de inclinare a balantei iubirii mai mult spre un frate sau altul. Chiar cel care a lansat subiectul a recunoscut ca dupa multi ani a inteles, acceptat si recunoscut comportamentul parintilor sai ca fiind nepreferential si corect. Totusi, cum facem sa evitam aceasta situatie intr-o familie cu mai multi copii? Ei bine, ne folosim de cuvintele magice „TE IUBESC” cat de des putem si in masura in care copilul sa inteleaga ca este iubit fara a fi sufocat de acest sentiment. O mamica ne povestea ca are 2 baieti. Unul este afectuos si pupacios, in schimb celalalt fuge din bratele mamei, imediat ce ocazia i se iveste. Cum procedeaza ea: si-a propus sa raspandeasca iubirea sub forma unui joc. Il ia pe copil in brate si ii sopteste la ureche „Te iubesc” ca si cum ar fi un secret intre ei doi. Unul din baieti ii spune inapoi „Si eu te iubesc, mami” iar celalalt raspunde degajat „Bine” dandu-i de inteles, totusi, ca a receptionat mesajul. In fond asta este tot ceea ce cerem de la prichindei, sa fie constienti de faptul ca-i iubim.

Vedeti ce multe lucruri am invatat in doar 2 ore de „taclale”? Va invit pe toti sa cititi cat mai mult pe tema cresterii si educatiei copiilor si sa participati la orice seminar, discutie, „sezatoare” care va poate lumina in privinta comportamentului copilului vostru.

!!SFAT: NU inceta sa inveti sa-ti educi copilul. Citeste si fii un exemplu in acest sens pentru puiul tau.