O poezie

As spune despre poezie ca, ori iti displace pentru ca n-ai citit-o niciodata, ori iti place.
Mie imi place. De multe ori ma surprind gandind in versuri, asociind rime tuturor lucrurilor si persoanelor dragi sau cautand poezie in viata cotidiana. Hai da click sa vezi ce debitez mai departe.

Daca e vorba de cotidian, am observat ca poezia prinde foarte bine la copii sau, cel putin, la ai mei. Dar arsenalul se termina destul de repede, iar interesul trebuie mentinut sau recapatat. Asa ca, din cand in cand mai inventam si poeziile noastre. Mateias, fiu poznas, si Arette, strumfuzette (a se citi frantuzeste cu „e” final mut) contribuie si incurajeaza aceasta activitate, care mie imi vine natural.

Te invit sa vezi ce a iesit astazi din colaborarea cu Areta in timpul mesei.

Daca vrei sa stii tu, draga
Cat de mare-i lumea-ntreaga,
Nu-nceta a te-ntreba
Numai astfel vei afla.

Daca nu stii cat de mic
E piticul din ibric,
Spune-i vantului sa stea
Si sa-ncerce-ati arata.

Daca nu stii cat de sus
Este patul suprapus,
Spune cerului, vioi:
„Norii sa-mi raspunda voi!”

Daca-n jos te uiti si vrei
Sa afli natura ce-i,
Culca-te in iarba. Stop.
Raspunsul ca sa-l socot.

Daca, insa, de iubire,
Ma intrebi asa-n nestire,
Nu departe cauta
Ci aici sub geana mea.