Buna sa va fie ziua precum vi-i inima.
Pastrand aceeasi nota, si anume aceea a amintirilor din copilarie, mi-a venit in minte o poezie pe care o stiu de la una din bunicile mele. E o poezie minunata, cu multe invataminte.
De fapt eu stiu doua poezii foarte frumoase de la bunica Ileana, dar astazi va voi spune doar una. Ea se intituleaza „Povestea cerbului”, iar eu o redau asa cum mi-o amintesc. Nu stiu daca are autor cunoscut sau e populara, important e ca iti poti unge sufletul cu ea la nevoie. Lui Matei ii place tare mult pentru ca seamana cu o poveste si e plina de caldura. Acum ca o scriu imi dau seama ca ar putea fi tema de disctuie la un Atelier. Veti vedea…
POVESTEA CERBULUI
Traia odata-ntr-o padure, un mos batran cu baba lui
Erau sarmani ca vai de lume in adancimea codrului.
Mosneagul nu mai vrea nimica, ci numai moartea si-o dorea
Dar baba tot mai vrea sa aiba un suflet tanar langa ea.
„Sa fie un copil cuminte, un catelus sau un pisoi
Dar tot mai vreau s-aud cum sufla o alta viata langa noi”.
Si Domnul s-a-ndurat de baba si-un pui de cerb i-a daruit
Un pui de cerb cu stea in frunte gonit din codru si ranit.
Sageata-i strapunsese gatul, din rana sangele-i curgea
Si lacrimi mari curgeau din ochii frumosi, rotunzi, ca de margea.
L-a sarutat pe frunte mosul, sarmana baba l-a legat
L-au ingrijit cu grija mare si ranile i-au vindecat.
Era frumos si bland, sarmanul, sarea voios din loc in loc,
Venise ca o vraja noua de fericire si noroc.
Dar intr-o zi trecu pe-acolo feciorul unui imparat.
Cu ceata de osteni, cu arcuri si cu ogarii la vanat.
„Da-mi mie cerbul tau batrane. Iti dau pe el tot ce doresti.”
„Nu-l dau, chiar de mi-ai da pe dansul comorile imparatesti.”
„Te duc la curtea mea mosnege, cu baba ta, va fac boieri,
Da-mi cerbul tau cu stea in frunte. Iti dau si cinste si averi.”
„Ce-mi trebuie averi si cinste? Sunt prea batran sa le primesc.
Dar daca vrea sa mearga cerbul, eu bucuros ti-l daruiesc.”
Atunci, minune fara seaman, intreaga lume ce vazu?
Vazu cum cerbul da din coarne de parc-ar spune „Nu vreau. Nu.”
„Nu vreau sa merg la curtea voastra”, atuncea cerbul a vorbit.
„Voi m-ati dorit ca pe-o comoara, ei sufletul mi l-au dorit
Voi m-ati ranit la vanatoare, ei ranile mi le-au legat
La curtea ta infloritoare eu m-as simti incatusat.
La curtea ta as fi o fiara, o jucarie pentru prosti.
In viata lor sunt o comoara pe care tu n-ai s-o cunosti.”
Pleca pe ganduri imparatul si se gandea ca nu-i de-ajuns
Sa fii bogat, maret si falnic, de maretia ta patruns.
Mai trebuie sa ai si-un suflet, frumos si bland si iubitor
Sa poti sa fii iubit de oameni si de podoaba codrilor.
Nu cred ca pot sau ca trebuie sa mai adaug ceva. Va las doar promisiunea ca o sa public si cealalta poezie de la bunica, dar care nu e atat de profunda.
si eu imi amintesc poezia din copilarie…si acum ma trec fiori…f frumos…multumim!
Foarte frumoasa poezia…Interesant e ca nu am intalnit pe nimeni de varsta mea care sa-si aminteasca vreo poezie de la bunici…Foarte frumos!
Si acum, in cu totul alta ordine de idei, dupa ce am citit primele patru versuri m-am cam speriat putin…baba vroia un suflet tanar langa ea. Dar dupa urmatorul vers, ''sa fie un copil cuminte, (…)'', m-am linistit.:))
Foarte frumoasa este povestea
..foarte frumos!! ..multumesc.. 🙂 xxx
Intr-adevar si pe mine ma trec fiorii ori de cate ori o spun si mi se pare cu atat mai frumoasa cu cat pare a fi o punte intre generatii.
ai cerut de la bunica dreptul de a o publica?in viziunea mea doar bunicaar puteafi autorul…prea ii vine ca o manusa
Marci, intre timp am aflat ca e creatie populara, asa incat nu trebuie sa-i cer drepturi de publicare bunicii 🙂 Dar cred ca publicand-o ii aduc un tribut bunicii, deci am inima impacata 🙂
Mi-am amintit cu drag de acest cantec! In urma cu vreo 10 ani lucram impreuna cusotul meu intr-o casa de copii si aveam un grup vocal. Tin minte ca de cate ori cantau acest cantec, pe doua voci, la spectacole sau serbari, lumea plangea. Si noi eram foarte emotionati.
Gelucu, noi il stiam altfel, nu? Ti l-ai amintit, asa-i?
Cind eram copii aseasta poieze am auzit-o de la matusa mea Ana.Nascuta in anul1932i a studiat pe timpuri la romani(fiind din Basarabia).De cinci ani matusa nu mai este in viata .Im aduc aminte des de ea.N-mi aduceam aminte mult din aceasta poieze ceva ca se spune despre un cerb . Foarte mult m-am bucurat cind am gasito . Am citito si mi sa intors in memorie glasul matusei cum o recita.Iti multumec Irina pentru cea ce ai facut si multa sanatated bunicii tale.
INTELEPCIUNE, PROFUNZIME,RESPECT…
Irina Nichifiriuc -eu imi amintesc poezia de la tata..dumnezeu sa-l ierte,trebuie sa recunosc ca numai tineam minte toate versurile.iti multumesc ca mi-ai reantregit amintirea!
Nu stiu daca scriu bine, insa am nevoie de ajutor, incerc sa imi aduc aminte o poveste, din copilarie, era vorba de 2 vanatori, care erau in padure, si gasesc in malul unui rau cateva pepite de aur , dupa care incep sa se auda sunete din padure, imi amintesc ca la un moment dat gasesc o pestera intr-un final se intalnesc cu in mosneag care le povesteste despre o comoara, pe care o cauta de multa vreme si a gasit doar un filon mic, atat imi aduc aminte, va rog daca stie cineva numele povesti sa ma ajutati