Povești din Pădurea Muzicală. Un interviu cu Cristina Andone

”Muzica nu va salva lumea, dar o va face mai frumoasă” e fraza care m-a cucerit definitiv și m-a determinat să citesc cu nesaț tot ce scrie Cristina Andone. V-am spus că o iubesc și că vă voi face o supriză?! Ei bine, a venit momentul să aflați despre ce e vorba.

Am cunoscut-o personal pe Cristina Andone vara trecută, iar cărțile ei ne-au bucurat și ne-au surprins. ”Lecțiile de muzică” împletite cu povești interesante și atât de lirice i-au captivat pe copiii mei și au provocat multe momente de discuții și reflecție pentru noi toți. Cristina scrie așa cum e ea –  melodios, cald și bine structurat.

Anul acesta ea a pornit în turneu prin țară să ne spună ”Povești din Pădurea Muzicală”. Dar pentru că nu poate ajunge la fiecare dintre noi (oricât ne-am dori), ea a decis să facă și un tur virutal prin intermediul blogurilor. Eu am invitat-o să ne vorbească un pic despre pasiunea pentru muzică, despre importanța educației muzicale și despre viața de părinte. Citiți până la final pentru a afla care este surpriza pentru voi.

Scrii foarte frumos despre muzică și despre alte subiecte. Ce sau cine te-a inspirat să o faci?

Tatăl meu, care inventa mereu o poveste de seară, m-a inspirat să fiu povestitor. Mama mea, care încă ține un jurnal despre mine de când aveam 3 ani, m-a motivat să scriu. Educația muzicală și mai ales pianul de care am fost foarte apropiată de la 4 ani m-au dus firesc către nevoia de a împărtăși acest tip de frumusețe. Fata mea, care la 2 ani nu reușea sa adoarmă, m-a făcut să scriu despre muzică pe înțelesul copiilor. Cam acestea ar fi ingredientele simple ale unei povesti, în fapt, de dragoste.

Pentru mine a povesti înseamnă să mă apropii mai ușor de frumusețea lumii. E modul meu de a înțelege, de a fi liberă și de a iubi. Nu mă pricep la foarte multe: știu să fiu mamă, știu să povestesc, în rest aproximez și…învăț.

De ce este importantă muzica în viața copiilor?

Muzica e importantă mai ales pentru că ne dă acces imediat la frumusețe. Mi se pare că e un tip de educație estetică cât de poate de eficientă pentru copii, pentru că le antrenează simțul armoniei, al ordinii, al proporțiilor. Mai mult, cum cele trei principii ale compoziției muzicale sunt repetiție, contrast și variațiuni, melomanii vor fi oameni care vor fi mai sensibili în viață la temele mari, vor fi atenți la modul în care acestea sunt variate și vor accepta cu toleranță contrastele. Da, muzica e înțelepciune. Și mai este un antrenament pentru capacitatea noastră de a primi frumosul.

Cum vezi tu educația muzicală pentru copii?

Ca orice tip de educație, cred că și muzica ar trebui să fie considerată într-un dublu registru: de ordine și de imaginație. Știi că orice copil adoră regulile simple și predictibilitatea. În felul acesta înțelege mai ușor lumea. Etimologic, educație înseamnă a conduce pe un drum. Iar când pornim la drum e bine să avem o hartă, să avem repere, perseverență, răbdare. Pe de altă parte, pentru a fi o călătorie de descoperire, nu o corvoadă, cred că parcursul merită presărat cu peisaje frumoase, care să inspire. Cu momente de respiro. Și mai cred că trebuie să îngăduim explorarea pe poteci adiacente, nu doar mersul în coloană pe drumul mare. Așadar, cred în educația cu metodă- cred în perseverență, cred în construcția pas cu pas pe o fundație solidă. Dar cred foarte tare în joacă, în imaginație, în bucuria de a descoperi.

Cărțile mele de educație muzicală împletesc aceste două principii: claritatea metodei și vesela imaginație.

Ce anume te-a inspirat să alegi anume acești compozitori?

Am ales acei compozitori-cheie care ar reprezenta un „set de supraviețuire” în muzica clasică. Pe scurt, dacă ești familiarizat cu muzica lor, vei avea mult mai ușor acces la orice alt compozitor care a fost influențat de unul dintre acești mari maeștri. Am căutat să includ doar acei compozitori a căror muzică, în limbaj publicitar, s-ar constitui într-un  brand foarte bine conturat, nu într-o  reinterpretare, oricât de talentată, a unui alt stil.

Dacă vrei, am ales dintr-o pădure minunată doar copacii mari, cu coroană bogată, care se văd de departe. Până în 2020, vom avea o colecție completă, cu Vivaldi, Bach, Mozart, Beethoven, Paganini, Chopin, Ceaikovski, Verdi, Strauss, Gershwin. Și, desigur, Enescu, compozitorul nostru național, căruia, anul acesta i-am dedicat o ediție specială, de România Centenară.

Este vreunul dintre ei preferatul tău? De ce?

Da. Chopin, fără îndoială. Muzica lui Chopin este cea care îmi acompaniază firesc sufletul. Nu mă scutură în frisoane, ca Beethoven. Nu mă limpezește, ca Mozart. Nu mă duce spre profunzimi meditative, ca Bach. Cu Chopin alături sunt doar eu, primind emoția pe care o recunosc în fiecare notă, în fiecare rubato. E ca și când ai purta o rochie ușoară, care te-ar îmbrăca firesc și ti-ar îngădui să fii tu la fiecare pas, la fiecare rotire, la fiecare foșnet.

Dacă ar fi să ne referim la cartea preferată din colecție, aceasta este cea despre muzica lui Enescu. Este textul cel mai complex, cu cele mai multe elemente de teorie muzicală, cu cele mai multe povești. Dintre acestea, Dor de Doină și O poveste scrisă cu acul sunt foarte apropiate sufletului meu.

Urmează un turneu de promovare a proiectului ”Povești din Pădurea Muzicală”. Unde te pot întâlni în această toamnă cititorii? De unde își pot procura cărțile iubitorii de frumos?

Într-adevăr, de la jumătatea lunii septembrie, voi pleca în turneu,  mai întâi la Timișoara, la Două Bufnițe.  Apoi… în toata țara. Pe 15 septembrie, voi poposi la Humanitas, la Oradea.  Pe 25 septembrie voi fi la Cluj, la Humanitas, cu un atelier despre muzica baroc a lui Vivaldi și Bach. În octombrie, pe 25, respectiv 27, voi fi la Brașov și la Sibiu. Nu voi uita, desigur, Bucureștiul cu ateliere la Palatul Cantacuzino, pe 22 septembrie, la Humanitas Cișmigiu, pe 23 septembrie și la Institutul Cultural Român, pe 20 octombrie. La Iași voi ajunge în decembrie, cu Poveste muzicală de Crăciun.

Cărțile muzicale pot fi găsite în librăriile mari din toată tara- Humanitas, Cărturești- dar și în librării independente ca Două Bufnițe, de la Timișoara sau St. O. Iosif, Brașov. Și, evident, pe Internet, pe site-uri ca elefant.ro, libris.ro, emag.ro, nemira.ro.  

Cristina, ești și mama a doi copii. Cum împarți timpul între carieră și familie?

Copiii mei sunt acum mari. Thea are 14 ani, Sashi, 12. Petrec mai puțin timp cu ei la lecții, nu le mai orchestrez joaca, nu le mai fac….teatru de păpuși, ca să-ti dau doar un exemplu. Față de acum patru ani, sunt o mamă cu timp de imaginat și alte proiecte decât cele care gravitează în jurul copiilor săi. Față de acum zece ani, sunt pur și simplu un om care doarme (aproape noapte de noapte!). Sigur, în fiecare săptămână fac împreuna cu copiii mei pian și franceză, dar mult mai relaxat. În sensul că alegem o piesă să o descifrăm, repetăm repertoriul pe care îl avem deja și încercăm unul-două exerciții de compoziție.

La franceză, nu mai facem lecții propriu-zise, doar citim o carte care să ne mai împingă puțin orizontul de cunoaștere- suntem acum la stilurile arhitecturale din Paris. Mai ales ne păstram ritualul nostru de a citi împreuna în fiecare seara, în ceea ce numim Cuibul de Povești– inițial două canapele mici unite să formeze un țarc cu perne, acum patul meu. Stăm toți trei la mine în cameră și citim pe rând o carte pe care o alegem după lungi dezbateri. O comentăm de fiecare dată, la cald. Acum suntem, de exemplu, la Jurnalul Annei Frank, o carte despre război și recluziune, din care însă luăm partea de lumină.

La ultima rundă, intrăm în starea de improvizație, și, fiecare dintre noi, aparent citind, modifică textul cât mai plauzibil. Eu și Thea suntem destul de conservatoare, încercăm să respectam spiritul cărții și stilul autorului atunci când inventăm fraze noi. Sasha e pur și simplu suprarealist- pentru el textul original e doar un punct de sprijin pentru acrobații libere de stil și de fantezie. Cuibul de Citit e de fapt un antrenament relaxat al imaginației și un pretext de a ne bucura: de o carte, de visele celuilalt, de noi.

Timpul meu de scris este mai ales noaptea. Nu pentru că în timpul zilei sunt dedicată copiilor sau activității de trainer, ci pentru că abia pe seară pot să intru cu totul într-o altă lume. Știu că sunt scriitori mari care își încep lucrul la o carte dis-de-dimineață, apoi aleargă, traduc, etc. Eu nu sunt unul dintre ei. Poate pentru că sunt la început de potecă literară, am nevoie de liniște absolută, am nevoie ca lumea exterioară să-si închidă luminile pentru a mă lăsa să aduc lumină în lumea pe care vreau eu să o imaginez.

În timpul zilei țin ca freelancer traininguri de creativitate și de Comunicare Vie pentru corporatiști. Compun fiecare training ca pe o poveste, ca pe o călătorie de idei și de emoții. După două zile de training, îmi este mai greu cu vocea dar sunt fericită ca am cunoscut niște oameni de poveste, că am râs împreuna, că am călătorit atât de departe printre cuvinte.

Așadar, timpul meu este un tort (neapărat cu fructe și cu ciocolata, bine?) din care copiii iau constant câte o felie diurnă, la fel trainingurile mele, iar scrisul devorează, când și când, felia de noapte.

Ce alte proiecte literare ai in cuptor?

Abia am scos din cuptor primul meu roman, Plec– o carte despre despărțirile de tot felul: de slujbă, de un om preaiubit, de un om neiubit, de o etapă din viață. Cred că suntem învățați să deschidem uși, să cucerim, dar nu știm cum să ne luăm rămas-bun pentru a începe, curat, o nouă poveste. Pentru că Plec- roman cu publicitari, măgar și umbre este primul meu pas în literatura mare, am avut emoții foarte mari.  Dar nu mă voi opri aici. În trei ani sper să termin un alt roman, Carusel– o poveste de dragoste dintre doi bătrâni, în care ea îl răpește pe el de la azil.

Despre orizontul mai apropiat, să spunem că anul viitor, la Nemira, voi publica o carte despre semnificațiile costumului popular românesc- Cum citesc o ie. Din facultate, inspirată de profesorul meu de folclor, d-l Silviu Angelescu, am început să strâng o colecție etnografică din toate zonele țării. După douăzeci de ani, am ajuns la 150 de piese vechi de port popular. Aceasta îmi este materialul prim de lucru. Dar dincolo de texturi, modele, particularități, mă interesează sensul adunat într-o pânză cusută de mână. Mă interesează, în mod firesc, povestea și mai ales înțelepciunea ei.

Îți mulțumesc pentru răspunsurile minunate și îți doresc mult succes cu acest proiect si cu cele ce vor urma!

Mulțumesc tare mult pentru întrebările de…poveste! Abia aștept să ne revedem la Iași în decembrie, la un atelier muzical!

Dar până la atelierul din decembrie, Cristina, împreună cu editura Nemira, au decis să ofere 5 pachete cu cărți din colecția ”Povești din Pădurea Muzicală”. Pachetul conține trei volume: Enescu și hora razelor de soare, Vivaldi și cele patru anotimpuri, Bach și orga fermecată.

Pachet cadou Povești din Pădurea Muzicală.

CONCURS!!

Spune-mi într-un comentariu mai jos ce însemnă muzica pentru tine și poți fi unul dintre câștigători. Concursul se încheie pe 30 septembrie. Desemnarea caștigătorilor va avea loc pe 1 octombrie. Fiecare dintre cei 5 câștigători va primi un pachet cu cele trei cărți din imagine.

Și nu uita ”Muzica nu va salva lumea, dar o va face mai frumoasă” – Cristina Andone.

UPDATE – 01.10.2018 – Câștigătorii cele 5 pachete de cărți oferite de Cristina Andone și Editura Nemira sunt: Dorina, Loredana Ardeleanu, Geta, Panait Nicoleta și Anca Borcea. Felicitări!!!!

Puteți urmări aici extragerea câștigătorilor.

Extragere câștigători concursul "Povești din Pădurea Muzicală"

9 thoughts on “Povești din Pădurea Muzicală. Un interviu cu Cristina Andone”

  • Pe noi muzica ne binedispune si ne bucura sufletele. Ascult Pasarea Colibri si zambesc cand vad ca baiatul mic stie versuri de la melodii

  • Tot ce e in jurul nostru e muzica, de la trilul păsărilor, pana la foșnetul frunzelor in adierea vântului e muzica, incerc sa ma tin aproape de natura ca sa fiu tot mai conectata cu muzica asta naturala.
    Așadar muzica e un factor important in linistea mea!

  • Pentru mine muzica inseamna vibratia din sufletelul unui copil aflat cu degețelele pe clape!

  • Muzica este un orilej de evadare într-o lume magică și îmi prilejuiește momente de relaxare și de încântare. Minunate aceste cărți muzicale, abia aștept să le răsfoiesc!

  • In societatea de astazi zbuciumata si mereu” pe fuga”…ascultand muzica reusesti sa furi timp doar pt. tine si sufletul tau. Muzica ma ridica la un nivel spiritual superior, ma ajuta sa fac yoga si sa investesc timp incercand sa ma privesc in interiorul meu. Fica mea de 8 ani face temele cu muzica clasica pt. ca am realizat ca ajuta mult la concentrare!

  • In fiecare clipa a vietii mele descopăr muzica in feluri diferite. Sunt zile în care prefer sunete si tonuri armonioase, alteori pur si simplu ma las cuprinsă de sunetul si trăirile transmise de harpa, zile cand prefer să meditez si ma regăsesc în operele lui Bach si zile cand vreau sa dansez pe muzica populara . Descopăr muzica in tot ce ma înconjoară. Profundă, însă fără muzica m-aș rătăci. Cred ca muzica unește suflete si mai cred ca ne definește ca oameni. Sa curgă cu sunete zic!!

  • Raspunsul fiului meu Alex- 6 ani:”Pentru mine muzica este atunci cand simt bucurie in suflet.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.