Sezatoare. Cum si de ce ma joc cu copilul meu

Buna sa va fie ziua precum vi-I inima.

apasa

Asa cum va promiteam, intr-un articol anterior, a venit si randul sezatorii dedicate parentajului prin joc. Sinziana a fost la inaltimea provocarii, ca de obicei, si ne-a instruit academic despre cum si de ce ne jucam cu copilul. Nici noi n-am fost mai prejos si am raspuns cu avant scolaresc initiative Atelierului de a calatori in timp. Nu va vine sa credeti?? Cititi mai departe.

Mai multe capete luminate se descurca mai bine decat unul singur. Motiv pentru care, ne-am grupat cate 5 – 6 parinti, ne-am pus centurile de siguranta si am pornit in calatoria prin timp. Cum am facut asta? Ne-am setat ceasurile biologice la varsta de 5 – 6 – 7 – 8 – 9 ani (dupa caz), am apasat toate butoanele memoriei colective, am tras de maneta invizibila a pleoapelor si ne-am trezit jucand (amintindu-ne) jocurile copilariei. Unii au jucat SOTRON, ATA, COARDA, TARA TARA VREM OSTASI, RATELE SI VANATORII, POSTAMENT (7 PIETRE), etc. in fata blocului. Altii au jucat TOMANAP, FAZAN SAU LAPTE GROS pe holurile scolii. Iar altii si-au amintit de jocurile fara nume inventate de ei: CONCURS DE TIPAT, CONCURS DE CANTAT “CERBUL DE AUR”, BATAIA CU PERNE, ARUNCATUL CU PIETRE IN CADA VECINULUI DE LA PARTER, etc..

Am revenit in timpul prezent doar pentru ca Sinziana ne-a taiat alimentarea de la masina timpului cu intrebarea: “Voi stiti de ce se joaca copiii nostri?” A, da, sunt parinte. Sa fiu atenta.

Copii nostri, constient, dar mai mult inconstient se joaca, deoarece, prin joc ei descopera lumea, se descopera pe sine si isi imbunatatesc diverse abilitati. Cand mai cresc, tot prin joc, invata sa-si exprime sentimentele, sa gestioneze diverse situatii, sa se integreze in diferite grupuri si chiar sa se protejeze de primejdiile care ii pandesc.

“UAU!! Jocul nu e doar asa de distractie??” Imi spun in sinea mea. “A, da” zice S. “si copiii se distreaza grozav in tot acest timp”. “Uff, m-am linistit. Bine, bine dar care e rolul meu ca parinte in toata treaba asta? ” ma intreb in gand. Si, iar, de parca ar avea radar extrasenzorial, S. imi raspunde. “Prin joc, noi parintii, putem sa corectam anumite comportamente, sa aflam sursa comportamentului si sa ajutam copilul sa-si exprime sentimentele. Sau, pur si simplu, putem sa ne reconectam cu copilul, sa ii umplem paharul cu afectiune, sa-I crestem increderea in sine si sa-I aratam ca il intelegem, il sustinem si il iubim. Copiii sunt de cele mai multe ori inchisi fie in turnul neputintei, fie in turnul insingurarii. Aceste doua “boli” se pot “trata” prin joc. ”

UAU!! Inca o data. Si toate astea prin joc?? Si cum se face?

Regulile jocului cu copilul sunt simple si stricte:

1) Aseaza-te pe podea . Aseaza-te fizic dar si psihic. Coboara-ti nivelul de distractie si intelegere la nivelul varstei copilului tau. Tavaleste-te, fa tumbe, sari intr-un picior, scoate limba, cazi spectaculos, prefa-te neputiincios, fa ceea ce ii place lui sa faca!!!
Lui Matei ii place sa alerge. E in stare sa faca asta minute in sir. Eu daca fug 2 minute ma trec toate apele si ametesc (alergam de obicei in cerc, in jurul unui stalp din sufragerie). Asa ca am inventat “jocul de-a monstrii”. El alearga in doua picioare, dand cate 2 – 3 ture de stalp, iar eu ma misc alene in patru labe, scotand sunete “monstruase”. El isi consuma surplusul de energie, iar eu particip la jocul lui fara ai scadea nivelul de distractie.

2) Stabileste o conexiune. Asta inseamna sa-l scoti din izolare pe copil si sa va amuzati impreuna.
Uneori e suficienta o strangere de mana sau un “hai sa ne jucam”, alteori e nevoie de mai mult. Important este sa stabiliti si sa restabiliti legatura cu copilul cu orice ocazie.
Noi incepem cu “Mami vrei sa te joci cu mine?”, continunam cu “Mami ai nevoie de benzina?” moment in care primesc o imbratisare care ma incarca cu “benzina” si terminam cu “Un pupic magic” care trezeste pe oricine din morti.

3) Joaca dupa regulile copilului. Fie ca inversati rolurile, fie ca jucati jocuri clasice sau inventate observati nevoia copilului si actionati in consecinta. Pierdeti, impiedicati-va, cadeti, umiliti-va, toate pentru a-l invata pe copil cum sa gestioneze aceste situatii.
I-am luat lui Matei “Nu te supara frate”. I-a placut atat de mult ca o vreme au dormit impreuna. Problema era ca de cele mai multe ori pierdea. Cand a vazut asa a redus numarul de popice, de la 4 la 1. Apoi a introdus doua zaruri. Apoi schimba regulile pe parcursul jocului, numai sa iasa cum voia el. Noi, batranii, ne enervam pentru ca nu mai stiam cum sa jucam si ni se parea ca orice am fi facut rezultatul era mereu acelasi: TIPETE si FRUSTRARE. Apoi am aflat ca lasandu-l sa castige, ii dai incredere ca nu este neputiincios, iar cu timpul se va obisnui sa joace si dupa regulile reale ale jocului.

4) Stabileste o regula de siguranta. In cazul in care jocul degenereaza, preia controlul.
In joaca pot aparea, intentionat sau neintentionat, elemente nedorite: lovituri, imbranceli, zgarieturi, etc. Pentru a le evita, stabiliti de la inceput o regula de siguranta: “fara lovituri cu piciorul” sau ”fara tras de par” sau ”fara aruncat cu obiecte tari”. Daca pe parcursul jocului, regula este uitata, reamintiti-o periodic sau opriti pur si simplu jocul pana la calmarea spiritelor.
Eu si Matei am inventat variant soft a bataii cu perne: Bataia cu haine. Scoate din cosul de rufe toate hainele si le aruncam unii in altii. Regula de siguranta este “fara haine cu fermoare”. Hainele cu fermoare, mai ales cele metalice, pot usor rani, asa incat au fost excluse.

5) Mergi pe firul rasetelor. Eu o consider cea mai importanta regula, deoarece e unitatea de masura si control a jocului. Cu cat sunt mai multe rasete cu atat “terapia” e mai eficienta si stii ca esti pe drumul cel bun. Daca rasetele au disparut, ceva nu e in regula si in curand jocul poate degenera. Cand rasetele se opresc, incearca sa schimbi macazul.
Uneori ai norocul sa-ti sugereze chiar copilul ce ai de facut. Astfel, intr-o zi, cand ne jucam cu o minge aruncand-o de la unul la altul, Matei nu prea reusea sa o prinda (desi eu ma straduiam sa i-o plasez cat mai bine). Enervat, Matei imi zice: “Hai sa jucam aruncatul cu mingea cu cuvinte”. “Cum asa?”, zic. “Asa cum am jucat ieri cu hainele”. “Aha, buna idée!” Ce erau “cuvintele”? Ei bine, eu trebuia sa zic ca sunt cea mai tare si ca o sa fiu campioana, apoi sa scap sau chiar sa nu prind deloc mingea si sa cad pe jos. Enervarea s-a trasformat rapid in ras contagios.

Acum ca am aflat la ce foloseste jocul si care sunt regulile, mai am o singura intrebare: “CUM II SPUNEM COPILULUI CA NU NE PUTEM JUCA CU EL FARA A-L AFECTA PE VIATA?? ” Pentru ca de multe ori nu avem timp, putere sau chef. S., daca esti acolo, te rog sa incropesti un raspuns pana la urmatoarea Sezatoare. Voi avea un motiv in plus sa o astept. Primul e acela ca data viitoare lasam teoriile deoparte si punem in practica parentajul prin joc (adica facem experimente pe copii 🙂 ).

!!SFAT: Veniti la Atelierul Parintilor, miercuri de la 18:30, la Carturesti, Palas Mall.